Anna Lesko a făcut adevărate capodopere

Deşi este foarte ocupată cu băieţelul său în vârstă de doar două săptămâni, fiind mamă cu “normă întreagă”, Anna Lesko şi-a făcut timp să vopsească ouă.
Foarte talentată în ceea ce priveşte picturile pe pânză, având la activ zeci de tablouri creaţie proprie, artista şi-a testat abilităţile şi imaginaţia şi la încondeierea ouălor.
Ea a pus mâna pe pensulă, iar produsul final a fost cât se poate de reuşit, care, cu siguranţă, îi va încânta pe musafirii frumoasei basarabence care-i vor călca pragul cu ocazia sărbătorilor pascale. (Ana Maria Păsat)

Tavi Colen le face doar multicolore

Ca în fiecare an, cântăreţul Tavi Colen şi-a băgat nasul în bucătărie şi nu s-a ferit să se murdărească pe mâini. După ce a cules din ograda proprie câteva ouă de raţă şi de găină, s-a pus pe colorat:
“În fiecare an le vopsim multicolore, pentru că mi se par mai animate aşa”, a explicat cântăreţul.

Fiul lui Pupăză e campion

Mihnea, flăcăul lui Grig Chiroiu din serialul “Trăsniţii”, nu doar a vopsit ouă, ci a primit şi o diplomă pentru asta. Puştiul de 14 ani s-a dovedit a fi un adevărat artist, dar şi cel mai rapid:
“A pictat vreo 10 ouă în diverse culori în nici 10 minute”, a mărturisit, mândru din cale-afară, Grig Ghiroiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.