Cei doi soţi au reuşit să se pună de acord şi şi-au luat câteva zile libere pentru a petrece fără copii, într-un hotel de cinci stele din Antalya. Pepe şi Raluca au plecat într-o vacanţă binemeritată alături de o gaşcă mare de prieteni şi rude, printre care şi cumnatul artistului, Bombo, care s-a alăturat grupului împreună cu iubita lui.
Artistul şi compania au stat minute bune în aeroport înainte de îmbarcarea în avion şi pentru că timpul le-a permis, chiar înainte de boarding, s-au dat în spectacol în faţa călătorilor, profitând de faptul că s-au întâlnit cu prietenii lor din trupa Gipsy Casual, care călătoreau şi ei în Turcia, pentru un concert.
Dans din buric pe ritmuri gipsybalcanice
Când au realizat că au aceeaşi destinaţie, de bucurie, Pepe, Raluca şi ai lor au încins un dans în faţa punctului de control. Fără să le pese că sunt filmaţi şi fotografiaţi, cei din trupa Gipsy Casual şi-au scos instrumentele şi, plină de poftă de viaţă, fosta domnişoară Pastramă a început să dea din buric pe ritmuri de tarabane gipsy- balcanice.
Dansul şi distracţia au continuat şi mai abitir în avion, mai ales că Pepe şi prietenii lui, dar şi trupa de muzicieni au ocupat aproape toate locurile, iar artiştii nu au împachetat instrumentele nici pe timpul zborului. Abia la destinaţie, obosiţi de atâta petrecut, s-au liniştit şi s-au despărţit, fiind cazaţi în resorturi diferite.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/5fdbb4c4badf30b7adf0f29629cd7c11.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/17/e9774a1abdd319fae7079e5b79733d28.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/fb7db410401ac295f70f262cef00d5c8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/17/4b93dfbd88afdc5a772542031c2ec4b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/4/09/3e81361244613209a8a5f28eb563a2d1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/14/20736ee406137f0fbe7e519eea9d1445.jpg)