Fetiţa fostului mare boxer Mike Tyson, în vârstă de numai 4 ani, se zbate între viaţă şi moarte într-un spital din Arizona, după ce a fost găsită spânzurată cu un cablu de alimentare.
Cel care a făcut macabra descoperire este chiar fratele său mai mare (7 ani). Mama fetiţei a încercat imediat să o resusciteze până au sosit paramedicii, în jurul orei 10:30 (20:30, ora României). Mike era plecat în Las Vegas, dar a sosit de urgenţă la spitalul St. Joseph's, unde fetiţa este menţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor.
Poliţiştii spun că micuţa se juca pe o bandă de alergare şi, cumva, şi-a prins capul într-un cablu care atârna sub consolă, acţionând ca un ştreang pentru ea.