Apelul disperat pe care fiica lui Marius Ţeicu l-a făcut pe Facebook, zilele trecute, nu a rămas fără ecou. După ce a mărturisit că are nevoie de sânge şi şi-a rugat prietenii să doneze pentru ea, Patricia a revenit cu un anunţ îmbucurător.
Tânăra a primit ajutorul de care avea atât de are nevoie şi urmează acum un tratament pentru boala de care suferă.
"Dragi prieteni, vă multumesc din toata inima pentru tot ce aţi făcut şi faceţi. E incredibil. Am primit tot ce trebuia pentru acum. Urmează să mai primesc la nevoie (face parte din tratament) şi datorită vouă voi avea tot ce trebuie de fiecare dată când va fi cazul. Sunt bine şi urmez cuminte tratamentul, să mă fac bine de tot şi... vă mulţumesc de o mie de ori", a anunţat ea, pe Facebook.