Sezonul cu numărul cinci al emisiunii "Mireasă pentru fiul meu" s-a încheiat, iar marea câştigătoare a acestei ediţii a fost desemnată Adriana. Tânăra s-a căsătorit, în direct, cu iubitul ei, Valentin.
Trei cupluri au ajuns în marea finală a emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", dar doar unul a fost desemnat câştigător. Adriana, care s-a căsătorit cu Valentin în direct, a fost desemnată "Mireasa sezonului" şi, astfel, cei doi au câştigat marele premiu pus în joc.
Şi Lavinia, o altă concurentă, şi-a îndeplinit cel mai mare vis. Ea şi Eduard au făcut cununia civilă în ultima ediţie a show-ului şi, chiar dacă nu au câştigat premiul cel mare, s-au declarat mai fericiţi ca niciodată.
A existat însă şi un cuplu care nu a avut deloc motive de bucurie. Mihaela şi Constantin nu s-au căsătorit, aşa cum şi-au dorit, deoarece tânărul a fost eliminat chiar în ultima emisiune. Constantin a pierdut prin eliminare şi o mare sumă de bani (150.000) pe care concurenţii i-au dat-o în urmă cu câteva luni.
La marea finală, au venit atât familiile tinerilor, cât şi concurenţi din alte sezoane.
| [libgallery id="1581491"] |