În finala show-ului matrimonial vor intra perechile și concurenții care se află în concurs la acest moment, însă întâietate vor avea cuplurile care își exprimă intenția de a se căsători în cadrul emisiunii, transmite a1.ro.

Cum pot fi votați concurenții

Publicul este cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește câștigătorii celui de-al treilea sezon „Mireasa”.

Telespectatorii își pot susține concurenții favoriți prin aceleași mecanisme de vot ca pe tot parcursul sezonului trei al show-ului matrimonial „Mireasa”: platforma https://mireasa.a1.ro, prin SMS la 1272 și aplicația Antena 1.

Finala „Mireasa”, sezonul 3. Marele premiu e în valoare de 40.000 de euro

Marele premiu e în valoare de 40.000 de euro

Perechea care se va afla pe primul loc, adică acea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarată câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Condiția câștigării este, având în vedere scopul show-ului matrimonial „Mireasa”, ca perechea clasată pe locul 1 să oficieze căsătoria în cadrul finalei sezonului 3. Abia după acest moment, concurenții care formează perechea ce e pe primul loc în preferințele publicului vor fi desemnați câștigători, transmite Antena 1.

Dacă perechea de pe primul loc refuză să se căsătorească, cuplul situat pe locul următor al clasamentului devine câștigător dacă decide să oficieze căsătoria în cadrul emisiunii în direct.

În acest caz, premiul total brut va fi 30.000 de euro. Însă, dacă nici cei de pe locul 2 nu doresc să își unească destinele, cuplul clasat pe locul 3 poate câștiga 20.000 de euro dacă se cunună în finala emisiunii „Mireasa” sezon 3.

Dacă și acesta refuză, perechea de pe locul 4 poate intra în posesia sumei de 10.000 de euro brut dacă decide să spună DA în fața ofițerului stării civile în emisia live a finalei „Mireasa”.

În continuare, premiul va fi 5.000 de euro dacă toate primele 4 cupluri refuză să se cunune, precizează aceeași sursă.

Citeşte şi:

David Popovici a fost la doar două sutimi de podium în prima lui finală de la Jocurile Olimpice!

Ce fac azi cei care nu au reușit acum doi ani să o salveze pe Alexandra Măceșanu din casa lui Gheorghe Dincă din Caracal

La zece luni de la alegerile locale, Bucureștiul a cam rămas fără primar general. Ce să înțelegem din ce ne-a transmis Florin Cîțu

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
Playtech.ro
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!