Finala X Factor 2025. Cine sunt concurenții care luptă diseară pentru premiul în valoare de 100.000 de euro

Comentează

Finala X Factor 2025 are loc diseară, de la 20.00, la Antena 1. După un sezon ȋncărcat de emoţie, ȋn care concurenţi talentaţi din ţară și nu numai au urcat pe scena X Factor dornici să demonstreze că au toate calităţile pentru a deveni un adevărat star, iată că a venit momentul ca 12 cei mai buni dintre aceștia să convingă cel mai dur jurat - publicul.

UPDATE 27 aprilie: Diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, cei 12 finaliști X Factor 2025 vor trăi mai intens ca oricând emoțiile unui show la puterea X. „După luni de muncă și emoții, repetiții și momente de neuitat, am ajuns și în seara finalei! Pe scenă se vor duela foarte multe talente, dar unul singur va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 100.000 de euro”, a dezvăluit Adelina Chivu.

Ea a fost completată de Mihai Morar: „Avem 12 finaliști care au muncit din greu alături de jurații noștri, iar acum urmează momentul adevărului. Fiecare echipă va veni pe scenă cu cei 3 «luptători» ai săi, care vor cânta unul după celălalt, fără pauze, fără menajamente. Doar unul singur va supraviețui eliminării-fulger din fiecare echipă, iar asta pentru că fiecare jurat va trebui să decidă pe loc pe cine trimite la votul publicului. De aici, soarta celor patru finaliști, câte unul din fiecare categorie, va sta doar ȋn mâinile publicului. O să puteți vota prin SMS de maximum 10 ori de pe același număr de telefon, după anunțul de start vot”.

Cu emoţii mai mari ca oricând, finaliștii X Factor 2025 îşi vor disputa trofeul X Factor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro, diseară, de la 20.00, la Antena 1, iar decizia finală va aparţine telespectatorilor, care ȋși vor putea vota favoritul prin sms la 1313.

Cea de-a doua ediţie de Bootcamp X Factor i-a adus pe juraţii Ştefan Bănică și Marius Moga ȋn faţa unora dintre cele mai dificile momente ale sezonului. Aceștia au fost nevoiţi să aleagă cei mai buni trei dintre cei zece concurenţi pe care fiecare și i-a ales pentru Bootcampul X Factor.

Cine sunt finaliștii de la X Factor 2025

Presiunea a fost mare, iar miza uriașă - un pas mai aproape către trofeul X Factor și marele premiu ȋn valoare de 100.000 de euro. La finalul unei seri ȋncărcate de emoţie și tensiune, juraţii au ales: Marius Moga merge mai departe ȋn marea finală X Factor cu George Radu, Pantaleo Fabrizio Titto (Leo) și Florin Ciobanu, ȋn vreme ce Ştefan Bănică jr ȋi trimite ȋn lupta pentru marele premiu și trofeul X Factor pe Irina Serafimciuc, Ștefan Munteanu și Bogdan Mihai.

Lor li se vor alătura concurenţii aleși ȋn prima etapă a Bootcampului: Maia Fluture, Georgiana Costache și Diana Stănciuleasa, din categoria Deliei, dar și trupele Sweet’n’Sour, Taking Back August și 4Strofa, din categoria lui Puya ȋn marea finală difuzată duminică, de la 20.00, la Antena 1.

Care vor fi alegerile muzicale ale celor 12 finaliști X Factor și cine îi va cuceri pe cei de acasă telespectatorii vor afla duminică, de la 20.00, la Antena 1, în marea finală a acestui sezon. Câștigătorul va fi desemnat prin vot, iar admiratorii își pot susține favoritul prin SMS la numărul 1313, imediat după anunţul făcut de prezentatorii X Factor 2025, Adelina Chivu și Mihai Morar.

Care e marele premiu de la X Factor 2025

Finaliștii vor disputa trofeul X Factor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro, duminică, de la 20.00, la Antena 1, iar decizia finală va aparţine telespectatorilor, care ȋși vor putea vota favoritul prin SMS la 1313.

Cine a câștigat X Factor în anii trecuți

Primul sezon al show-ului a început pe 17 septembrie 2011 și s-a terminat pe 1 ianuarie 2012, fiind câștigat de Andrei Leonte. Cel de-al doilea l-a avut câștigător pe Tudor Turcu și a debutat pe 23 septembrie 2012.

Cel de al treilea sezon l-a avut câștigător pe Florin Ristei, cel de-al patrulea sezon a avut-o drept câștigătoare pe Adina Răducan, cel de-al cincilea sezon a fost câștigat de Florin Răduță, Olga Verbițchi cel de-al șaselea sezon, Jeremy Ragsdale al șaptelea, iar Bella Santiago sezonul numărul opt.

Andrada Precup a câștigat X Factor, sezonul 9 în 2020. Nick Casciaro, antrenat de Loredana Groza, a câștigat X Factor în 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește