Timp de două ore savuroase, telespectatorii putea afla amănunte din viața marelui actor român, cu o carieră artistică de neegalat. Invitatul special al Florentinei Fântânaru spune că se simte cel mai bogat român grație oamenilor pe care a avut șansa să îi cunoască de-a lungul vieții, iar printre ei se numără și Pablo Picasso, cel de la care are și un autograf. „Eram cu Picasso și i-am cerut un autograf. Mi-a desenat un cal care fuge și-a spus: <
Actorul, care debordează de vitalitate și energie, se declară dependent de cei care îl înconjoară. „Nu știu ce m-aș face fără să mă întâlnesc cu oameni. Din 100 pe care îi întâlnesc, 98 îmi zâmbesc. Nu-i cunosc, dar ce poate să fie mai frumos?”, se întreabă actorul. Totodată, există ceva și care îl întristează și îl pune pe gânduri. „De asta sunt trist astăzi, dacă sunt trist… Prietenia e foarte rară, inodoră și incoloră în zilele în care trăim noi acum. Nu se poate să fi fost cu unul prieten și peste câteva zile să-l trădezi, să te desparți, ca și cum n-ați fi împărțit atâtea”, spune maestrul.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.