Fosta iubită a lui Adrian Cristea, în doliu și mai tristă ca niciodată. Vedeta și-a anulat toate proiectele pebtru a se ocupa de pregătirile pentru înmormântare, împreună cu familia ei.

Fosta iubită a lui Adrian Cristea, mesaj emoționant pe Facebook

„Am avut cel mai bun bunic de pe pământ! De la el am învăţat ce înseamnă sa fii om, să fii bun, să iubeşti necondiţionat! Un exemplu într-o comunitate frumoasă, unită, dominată de respectul specific oamenilor adevarati şi simpli de la ţara. Cuvintele sunt prea puţine şi prea mici. „, a scris Denisa Nechifor pe contul său de socializare. Denisa Nechifor a fost iubita lui Adrian Cristea și au împreunao fetiță, pe Rania. Denisa Nechifor a declarat că își dorește să devină mamă cât mai curând. Fosta iubită a lui Adrian Cristea a făcut mărturisiri emoționante chiar de ziua fetiței ei.

„O să facem o petrecere, o să vină colegii de la şcoală, colegii de la afterschool, prietenii cu care nu e la şcoală. Rania visează la această petrecere de mai mult jumătate de an. Vor fi mulţi copii, prietenii ei. Eu mă ocup de petrecere, dar în general facem lucrurile împreună. I-am luat un cadou împreună cu Adrian. Ne-a luat cam o săptămână să organizăm petrecerea. Tortul îl aducem din Maramureş. Rania va avea o rochiţă de prinţesă, cum îmi place mie, dar se va schimba apoi în nişte pantaloni ca să se poată juca. Nici nu m-am gândit şi vrem şi noi să ne jucăm.  O să mai fac un copil. Îmi doresc să mai fac un copil, în condiţiile în care voi avea o familie. Simt să mai am un copil, în condiţiile în care voi avea cu cine”, a declarat Denisa Nechifor la „Star Matinal”, de la Antena Stars.

 

Duckadam, replică acidă pentru Becali, după ce patronul FCSB a dezvăluit ce salariu a avut la club
PARTENERI - GSP.RO
Duckadam, replică acidă pentru Becali, după ce patronul FCSB a dezvăluit ce salariu a avut la club
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
Horoscop 15 iulie 2020. Scorpionii ajung la concluzii care îi îndeamnă la război cu anumiți apropiați
HOROSCOP
Horoscop 15 iulie 2020. Scorpionii ajung la concluzii care îi îndeamnă la război cu anumiți apropiați