După trei ani de la 'Ringo 2012', cunoscutul baterist revine cu un nou album, în 2015. Discul, al cărui titlu nu l-a dezvăluit încă, este cel de-al 18-lea din discografia fostului membru al legendarului grup The Beatles.
Născut la 7 iulie 1940 la Liverpool, Ringo Starr este considerat de public unul dintre cei mai buni bateriști din istoria rockului. Acesta a făcut parte din trupa The Beatles, alături de Sir Paul McCartney, John Lenon și George Harrison. Ultimii doi nu mai sunt astăzi în viață.