Celor opt selectați de jurați li s-a adăugat vineri seara și Francesca, ea fiind concurentul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului. Tot telespectatorii vor putea alege marele câștigător pe data de 22 decembrie, de la ora 20:00 la Antena 1, iar pânã atunci își pot susține preferatul trimițând SMS cu numele acestuia la numărul de telefon 1313 până duminică, 17 decembrie, la ora 20.00, la începutul celei de-a doua gale live.

Francesca și-a câștigat un loc în echipa Deliei

 În 2013, când obținea Premiul de Popularitate Next Star, Francesca Nicolescu avea doar 9 ani. La vârsta de 14 ani, puștoaica din Onești și-a dovedit din nou popularitate astfel că telespectatorii au trimis-o direct în gale.

”Când am aflat am foarte fericită deoarece nu mă așteptam. Practic datorită publicului mă aflu aici, de aceea le mulțumesc foarte mult. Ei nu doar m-au adus înapoi, mi-au redat încrederea în mine și o să le dovedesc că nu s-au înșelat când m-au votat”, promite Francesca Nicolescu.

Chiar dacă nu este pentru prima dată la un concurs de muzică, puștoaica de 14 ani a trecut printr-un carusel de emoții anul acesta la ”X Factor”.

Francesca Nicolescu este Finalistul Publicului în galele ”X Factor”

”Muzica este totul pentru mine, eu fac canto de mică și am muncit foarte mult ca să ajung aici, la X Factor. Am așteptat să fac 14 ani ca să pot participa și cam tot ce fac eu are legătura cu muzica”, mărturisește Finalista Publicului.

Inițial, Francesca și-a câștigat un loc în echipa Deliei, însă în urma duelurilor, doar Alina Mocanu și Teodora Sava au trecut mai departe. ”Dacă se întâmpla ca în acea seară să fie finala, Francesca ar fi câștigat, iar asta le-am spus și celor din grupa mea”, le-a reamintit tuturor, vineri seara, Horia Brenciu, care a fost impresionat de prestația acesteia.

Cu toate acestea, competiția extrem de strânsă a făcut ca la finalul serii adolescenta să ajungă din nou la votul publicului, însă aceasta nu se descurajează: ”Cred că sensibilitatea și faptul că eu transmit suficient de mult încât să ajung  la sufletul oamenilor vor fi atuurile mele. Aș vrea ca și după X Factor să continui cariera mea muzicală, ca într-un final să ajung un artist cunoscut”.

Citește și

VIDEO/A murit Regele, trăiască tânăra generație de regaliști! Cum s-au pregătit tinerii pentru funeraliile regale

Cine sunt capetele încoronate care participă la funeraliile Regelui Mihai și ce legături sunt între ei și Casa Regală a României

 

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Playtech.ro
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Observatornews.ro
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Știrileprotv.ro
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)