Frank Sinatra şi Marilyn Monroe au avut o relaţie cu multe suişuri şi coborâşuri. Totuşi, Sinatra ar fi putut s-o salveze pe Marilyn dacă i-ar fi acordat o mână de ajutor, este dezvăluirea care apare în cartea biografică "The Secret Life of Marilyn Monroe".
Cu două săptămâni înainte ca ea să moară din pricina unei supradoze de barbiturice, artistul a dat-o afară din casa lui. Motivul: frumoasa blondă avea deja serioase probleme personale şi
de sănătate, pe care le trata luând medicamente cu pumnul, pe toate căile posibile. Aşa s-a întâmplat şi când a fost dată afară de servitorii artistului.
Frank a invitat-o, alături de Peter Lawford şi soţia sa, la casa pe care o deţinea în complexul Cal-Neva din Nevada, pentru o scurtă vacanţă. Evenimentul s-a transformat în ceva dezagreabil. Marilyn a început să ia cocteiluri de vitamine în faţa invitaţilor, iar peste câteva ore i s-a făcut rău în dormitor. În loc să o ajute, Sintra s-a supărat foarte tare şi a cerut să fie dată afară.
"Sinatra o iubea, era milostiv, dar întrecuse măsura. Aşa că ne-a cerut să o dăm imediat afară. Nu ar fi dorit să moară acolo", a povestit, în carte, unul dintre oamenii care se ocupau de pază.