Giani Kiriță, propus pentru eliminare la Exatlon. “A reușit să-i umilească”

Comentează

Giani Kiriță, propus pentru eliminare la Exatlon, de către fani, care nu au fost deacord cu modul în care acesta i-a "umilit" pe Războinici. Mai mult, admiratorii show-ului au cerut o petiție, pentru ca sportivul să fie dat afară din concurs.

Războiul dintre Faimoși și Războinici s-a declanșat după ce echipa albastră a profitat de sansa de a-si alege concurentul de la echipa adversa cu care să se lupte, iar astfel, Oltin, cel mai slab dintre Faimosi, a fost cooptat de nenumarate ori pe traseu.

Acest lucru i-a deranjat pe Faimoși, în special pe Giani Kiriță, mai ales ca au pierdut casa. După o serie de jigniri si atacuri lansate de Giani Kirita , fanii emisiunii Exatlon au venit cu propunerea de a solicita eliminarea lui Giani Kirita din concurs, din cauza limbajului. Astfel că, mediul virtual a fost luat cu asalt, iar comentariile au curs lanț.

Giani Kiriță, propus pentru eliminare la Exatlon

"Aţi cerut o petiţie pentru a fi scos Giani din concurs. Dacă nu aţi înţeles până acum este un CONCURS cu o miză foarte mare! Fiecare dintre ei au jignit, au vorbit urât dar nu ştiu cum se face că atitudinea lui Giani o vedeţi numai când pierd Razboinicii. Este urât ceea ce a făcut Giani dar la fel de bine ţin să îi dau dreptate. Este provocat de atitudinea Războinicilor", a comentat o fană a emisiunii.

"Într-adevăr, nu spun că Giani a făcut un lucru bun, din contră a jignit şi a adus nişte jigniri grave echipei adverse, dar nu cred că merită tot ceea ce faceţi!Mai ales aceea petiţie venită, bineînţeles din partea fanilor susţinătorilor războinicilor. Voi credeţi că echipa de producţie va lua în considerare acea petiţie şi îl va descalifica pe Giani? Niciodată.  În regulament spune clar că fiecare concurent are dreptul să-l facă pe adversar să se dezechilibreze psihic, şi asta s-a văzut, Giani a reuşit sa-i umilească pe Războinici", este un alt comentariu.

Citește și

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
22:45
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
23:35
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
23:23
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
23:17
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
23:16
Marea finală a Campionatului Național de Drift va avea loc în Piața Constituției
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri