După ce şi-a uluit admiratorii făcându-se blondă, Giulia pregăteşte acum o altă surpriză: “Lucrez la un nou concept de show, cu dans şi muzică live. Am patru instrumentişti talentaţi, cu care voi merge la concerte, şi două dansatoare extrem de bine pregătite”. Pe lângă această schimbare din carieră şi concertele pe care le are de onorat, vedeta e şi mamă cu normă aproape întreagă pentru Antonia, fetiţa ei de nouă luni. Recunoaşte că, iniţial, se gândise să se ocupe singură de ea, dar a realizat în scurt timp că are nevoie de ajutor. Când Giulia şi Vlad Huidu, soţul ei, nu sunt acasă, cele două bunici o iau în primire pe micuţă, iar când nici ele nu pot sta cu Antonia, intră în scenă bona, care este, spune cântăreaţa, “o doamnă pe care o iubim extrem de mult şi de care Antonia e foarte ataşată”.
Dacă până acum Giulia nu vă pare suficient de ocupată, vă mai spunem că, pe lângă rolul de mamă şi solicitanta carieră de cântăreaţă, e şi gospodină! “Îmi place foarte mult să gătesc, mă relaxează! Iar curăţenia în casă o fac tot eu”, ne-a mărturisit cântăreaţa.

Anul viitor mai vrea un bebe!

S-ar putea totuşi ca de anul viitor Giulia să nu mai găsească timp pentru tot ce face acum, fiindcă are de gând să-şi mărească familia. Chiar după ce-a născut-o pe Antonia, a declarat că vrea un frăţior pentru ea. Acum, vedeta spune că, cel mai probabil, bebeluşul numărul doi al familiei Huidu va veni pe lume în 2014: “Eu şi Vlad ne dorim doi copii, mereu ne-am imaginat aşa familia noastră. Cel de-al doilea bebe va apărea cel mai târziu anul viitor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.