Toată lumea o știe pe Giulia Anghelescu pe scenă, însă în intimitatea casei se transformă într-o gospodină desăvârșită. Există totuși o activitate care nu îi face deloc plăcere, însă are noroc că soțul se pricepe de minune și o menajează pe cât posibil.
Ca în orice familie, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu și-a împărțit activitățile casnice, pentru a reuși să se descurce în viața de zi cu zi, mai ales că au doi copii. În timp ce cântăreața e șefă în bucătărie, soțul ei compensează în privința pregătirii vestimentațiilor. “Calc mai puțin. Soțul meu este mult mai pasionat de călcatul rufelor decât sunt eu și asta e minunat! Eu prefer să stau în bucătărie, să gătesc, să fac ordine, să fac curățenie în toată casa, este un hobby de-al meu”, a declarat, pentru Libertatea, Giulia Anghelescu.
În timp ce vedeta nu are prea multă răbdare, Vlad demonstrează că este destul de meticulous. Prin urmare, Giulia preferă să nu îl încarce prea mult, mulțumându-se cu faptul că a scăpat ea de corvoada aranjării ținutelor lui. “Nu mi-a stricat nicio vestimentație, în principiu își calcă doar hainele lui. Știe să calce pantaloni cu dungă, cămăși, sacouri, oricum mult mai bine decât o fac eu, dar lucruri de-ale mele nu prea i-am dat, pentru că în general eu mi le netezesc un pic mai repede decât le calcă el”, a recunoscut cântăreața.
Foto: Facebook