EXCLUSIV/ Distractis s-a dizolvat! “Nu mai avem cereri de spectacole”, au recunoscut urmașii Divertis, cel mai vechi grup umoristic

Comentează

Grupul umoristic Distractis s-a dizolvat. Profesioniștii umorului - care au pornit pe acest drum sub titulatura Divertis, pentru a se rebrandui, după plecarea unor colegi și cooptarea altora, Distractis - au concluzionat că publicul nu mai vrea ori nu mai știe să râdă. Iar acest adevăr s-a reflectat grav, în ultimii ani, în activitatea lor, rare, foarte rare fiind solicitările pentru spectacole.

După 37 de ani de la înființare, simpaticii umoriști strânși laolaltă de Cristian Grețcu, cu ocazia zilei sale de naștere (a împlinit 58 de ani), au decis să încheie cel mai frumos frumos capitol al vieții lor. “A fost o reuniune a ceea ce mai rămăsese din Divertis, adică Distractis. Deși veselă ocazia, ne-a adus la iveală, în urma unei sumare analize, faptul că nu mai avem cereri de spectacole. Asta e! Spectacolul vieții continuă! Măcar nu ne e rușine cu ce am făcut până acum”, a conchis mai tânăra sosie a lui Ion Iliescu în amuzantele momente Divertis și Distractis, Cristian Constantin Grețcu. Și el, ca majoritatea colegilor săi, s-a orientat profesional către alt domeniu drag lui. Grețcu a devenit, din dragoste pentru vin, somelier, după ce a absolvit un curs la finalul căruia, în urma unui examen serios, a primit atestatul de expert.

Arhiva foto

Grupul umoristic Distractis s-a dizolvat, după 37 de ani de activitate

Divertis/Distractis a fost, probabil, cea mai cunoscută gașcă din lumea umorului românesc. Iar una din ultimele lor apariții pe o scenă în București s-a consumat anul trecut, la spectacolul în care s-a comemorat un an de la moartea fostului lor coleg, Ioan Gyuri Pascu.

Cunoscuți în întreaga țară datorită talentului lor de umoriști, atunci au avut poate cel mai grea misiune, aceea de a face audiența să se amuze, deși motivul întâlnirii nu era unul tocmai fericit. Profesioniști desăvârșiti, Cristian Constantin Grețcu, Cătălin Mireuță, Silviu Petcu, Valentin Gora, Doru Pârcălabu și Florin Constantin au reușit, totuși, să aducă aminte de melodiile și umorul lui Gyuri în aplauzele publicului.

Arhiva foto

Divertis, trupa de bază, a luat ființă în 1981 fiind compusă de Toni Grecu,  Doru Antonesi și Florin Constantin. Grupul a suferit mai multe schimbări de componență, iar una radicală a fost în 2011, când majoritatea membrilor au luat un nou drum sub o nouă titulatură - Distractis (Cristian Grețcu, Silviu Petcu, Valentin Gora, Cătălin Mireuță, Doru Antonesi, Doru Pârcălabu, Florin Constantin și regretatul Gyuri Pascu. Actrițele Cătălina Grama, poreclită Jojo (care are o fetiță de un an cu Paul Ipate) și Monica Anghel s-au alăturat de multe ori scenetelor grupului, când grupul umoristic avea emisiune pe micul ecran.

EXCLUSIV/ Ștefan Bănică jr va cânta pentru prima oară peste Ocean. L-a convins onorariul de 20.000 de dolari

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...