Frumoasa cântăreaţă Gwen Stefani e pusă pe şotii! Pentru că s-a săturat să fie tot timpul hărţuită de bliţurile fotografilor, artista şi-a luat şi ea un aparat de fotografiat şi a început să le facă poze urmăritorilor.
Gwen tocmai se întâlnise la un restaurant din Hollywood cu prietenele ei pentru a aniversa ziua de naştere a uneia dintre ele când zeci de bliţuri le-au stricat petrecerea. Cântăreaţa, însă nu s-a lăsat intimidată şi a vrut să facă haz de necaz. A scos din geantă un aparat de fotografiat şi s-a transformat chiar ea în paparazzo.
Debusolaţi, jurnaliştii nu au ştiut cum să reacţioneze şi în cele din urmă au hotărât să părăsească restaurantul şi să-i acorde lui Gwen câteva clipe de linişte.