Helmuth Duckadam se află internat la Spitalul Militar, unde cva fi operat la braț pentru a patra oară.
''Pacientul a avut până acum trei intervenţii chirugicale. Prima a avut în urmă cu 26 de ani şi de atunci trăieşte cu o teamă permanentă. În proporţie de 90% sunt şanse să se producă în viitor o a patra intervenţie chirurgicală. Nefiind cazul de o urgenţă, am solicitat punctele de vedere ale specialiştilor din patru mari centre europene. Alături de aceşti specialişti din străinătate, vom alege momentul intervenţiei şi soluţia optimă din punct de vedere medical'', a declarat medicul Gabriel Cristian.
Prima intervenţie chirurgicală suferită de Duckadam a fost în 1986, după finala de la Sevilla, a doua în 1998, iar a treia a avut loc în 2009. În urmă cu o săptămână, la Constanţa, Duckadam a fost supus unei manevre invazive la braţul drept pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.