Marți seară, Horațiu Mălăele nu va fi la masă cu familia, ci în fața spectatorilor prezenți în Sala Mare a Teatrului Național București. Joacă și de ziua lui, și în ziua următoare, alături de Maia Morgenstern, George Mihăiță, Valentin Teodosiu și Mircea Rusu, într-o comedie trăsnită, pe care a și regizat-o, “Fierarii”. Anul trecut, o întreagă săptămână, cea în care a picat ziua lui de naștere, a jucat seară după seară, tot la TNB.

Ce mănâncă după reprezentații? Are o slăbiciune pentru brânză cu roșii și ceapă și pentru mezeluri bio

Apropiații îi știu obiceiul de a nu da mare importanță aniversării sale. Fire extrem de discretă, actorul nu se regăsește în băute până dimineața, nici în chefuri cu zeci de invitați, ci doar în petreceri intime, în compania celor care contează cu adevărat: soția, copiii – Bogdan și Cristian -, nora Roxana.

Ca notă amuzantă, dacă ar fi ca familia să-i respecte preferințele culinare, vă dezvăluim că de pe masa festivă n-ar trebui să lipsească brânza, roșiile și ceapa! Actorul adoră combinația și mănâncă des așa ceva, după spectacole. O altă slăbiciunea a sa sunt mezelurile – dar nu orice fel, ci bio.

Născut la Târgu Jiu, Hora – cum îi spui prietenii – nu e doar actor și regizor, ci și caricaturist și scriitor. Pasiunea pentru scheciuri s-a manifestat înaintea celei pentru actorie, el expunând desenele proprii pentru prima oară la Casa de cultură din Târgu Jiu, când era în ultimul al la liceu. Visul lui era, firesc, să dea la Arte Plastice, dar pașii l-au purtat până la urmă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică – cum se numea atunci Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică din București -, pe care a absolvit-o în 1975, la clasa regretatului Octavian Cotescu.

În 2008 și-a făcut debutul ca regizor de film

Imediat după absolvire, și-a început cariera la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, apoi s-a mutat în București, unde a bifar zeci de roluri dramatice și de comedie la Teatrul Național București, la Nottara, Odeon, Teatrul de Comedie, Bulandra și Metropolis. În prezent, joacă în “Shylock”, “Revizorul”, “Dineu cu proști”, Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”, “Scrisoarea”, “În valea cu parfum de flori și zumzet de albine” și “Cafeneaua”.

Horatiu Malaele si Ion CaramitruIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Dintre spectacolele pe care le-a regizat, un mare succes au avut “Puricele”, ”O sărbătoare princiară”, “Poiana boilor”, “Podu”, “Lecția”, “Măscăriciul”, “Revizorul”, “Carlo contra Carlo”, “S-a sfârșit cum a-nceput”.

În 1975 a debutat și în film, în “Muntele ascuns”, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule realizate de Alexandru Bocăneț, Mircea Daneliuc sau Sergiu Nicolaescu. Producția cu care și-a făcut debutul ca regizor de film a fost “Nunta mută” (2008).

Horațiu Mălăele a obținut numeroase premii pentru interpretare și pentru regie, dar și premii speciale – trofeul UNITER, în 1992, pentru “Mincinosul”, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Românești, în 1994, premiul UNITER, pentru “Unde-i revolverul”, în 1998.

În urmă cu 6 ani, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală.

Joacă tenis și e fan Simona Halep! “Sportul alb” l-a ajutat să se recupereze după o operație la coloană

Deși pare că și-a dedicat tot timpul actoriei și regiei, Horațiu Mălăele nu și-a neglijat pasiunea pentru desen. Ca pictor și caricaturist, el a expus peste 3.000 de caricaturi, în 36 expoziții naționale și internaționale.

Ba chiar a găsit vreme și pentru o altă pasiune de-a lui: tenisul. “M-am izbit întâmplător de tenis și a fost o izbitură atât de fatală, încât am devenit una și mi-e greu să mă mai despart. Nu e un hobby, e un mod de a exista și un mod de a mă exprima. Joc tenis aproape în fiecare zi, de 11 ani și în urma unei operații de hernie de disc”, a declarat actorul în urmă cu ceva vreme, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Horațiu Mălăele își serbează ziua pe scenă. Detalii neștiute din viața marelui actor, care împlinește 66 de ani

Horațiu Mălăele, la inaugurarea Arenei de tenis Ilie Năstase, de la Bușteni. Actorul joacă tenis așa de bine, că foarte rar este învins de adversar…

Azi, e fan Simona Halep, iar numărul 1 mondial este, la rându-i, fanul actorului! El îi urmărește toate meciurile – a fost la Roland-Garros s-o vadă live și și-a instalat Eurosportul pe telefon ca s-o poată urmări – și suferă când pierde, iar Simona nu ratează nicio piesă de-a marelui actor.

Conform apropiaților, Horațiu Mălăele este la fel de bun pe teren cum este pe scenă. Joacă, de obicei, cu medici și oameni de afaceri și îi cam bate pe toți. Singurul care i-a creat probleme – conform unor zvonuri, l-ar fi învins într-o partidă – a fost cântărețul Cătălin Crișan.

Poeziile lui sunt fabuloase

Actorul este și semnatarul unui volum autobiografic, “Horațiu despre Mălăele”. Iar talentul la poezie îi poate fi admirat pe pagina personală de pe Facebook, unde publică, cel puțin săptămână, câteva strofe.

“Hai să fugim în lume, fără a ști-ncotro,

Să prindem fluturi albi și mov și rococo,

S-o rupem cu trecutuʼ, să hoinărim hai-hui,

Bolnavi de fericire, copii ai nimănui!…

Ca dintr-o groapă adâncă, o voce ca o coasă,

Îngenunchează visuʼ:

– Horațiu, treci în casă!”

Cel mai greu moment pentru fiul lui cel mare, Bogdan: a trebuit să-l înjure în filmul în care jucau împreună

Horațiu Mălăele este căsătorit. Gabriela, soția lui, nu are nicio legătură cu lumea artistică – e absolventă de Cibernetică -, însă copiii lor au! Bogdan, cel mare, joacă deja de ceva vreme pe aceeași scenă cu tatăl lui, iar Cristi, mezinul, a studiat Regie și Film.

Horațiu Mălăele își serbează ziua pe scenă. Detalii neștiute din viața marelui actor, care împlinește 66 de ani

Ipostază rară cu familia îndrăgitului actor: Horațiu Mălăele, dansând alături de soție, Gabriela, de Bogdan, fiul cel mare și de Cristian și Roxana, mezinul și nora. Cristian s-a însurat în urmă cu doi ani

Actorul a jucat cu fiul lui cel mare în pelicula “Funeralii fericite” (film a cărui regie a și semnat-o), iar Bogdan a povestit ulterior că a întâmpinat oareșce probleme cu rolul. Mai exact, la un moment dat, trebuia să-l înjure pe taică-su și i-a fost foarte, foarte jenă să facă asta…


CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ În fața lui Dumnezeu, dar ascuns de oameni, preotul Dimitris plânge. Se pregătește să-și înmormânteze 40 de enoriași

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/Un zâmbet mai puternic decât moartea. Lecția Zorba sau bunicul care și-a smuls nepotul din ghearele flăcărilor și-a fugit cu el în mare

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Observatornews.ro
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer