Hulk Hogan în vârstă de 56 de ani se pare că şi-a revenit din depresie şi şi-a îndepărtat gândurile suicidale. Astfel, legendarul luptator de wrestling a decis să se întoarcă în ring, iar prima competiţie a acestuia va fi TNA Wrestling(Total Nonstop Action), potrivit site-ului The Hollywood Reporter.
"Abia aştept să mă întorc în lumea wrestling-ului profesionist. Fanii m-au rugat ani de zile să ma revin însă abia acum a apărut ocazia potrivită", a declarat Hulk Hogan.
Terrence Gene Bollea, pe numele său adevărat, este considerat cel mai mare wrestler din lume, deţinând 12 titluri internaţionale şi două naţionale. Hulk Hogan a fost învins de numai trei ori în întreaga sa carieră.
Legendarul luptător s-a gândit la sinucidere după ce soţia sa a divorţat. Depresia lui Hogan s-a mai agravat şi din cauza filului său, Nick a fost închis 8 luni de zile pentru un accident de circulaţie grav, produs în timp ce se întrecea cu un prieten.