Artista Ianna Novac a lansat un nou videoclip, „Uletai”, o piesă la care vedeta a muncit în ultima perioadă. Aceasta a făcut primele declarații despre acest proiect și a dezvăluit povestea piesei.
„Sunt extrem de fericită să pot aduce din nou în față publicului meu un nou videoclip la o piesă inedită, o arie de operă pusă pe ritmuri moderne cu un sound modern opera sound , cu o interpretare pop opera așa cum deja mi- am obișnuit fanii și publicul.
Piesa Uletai este o arie din Opera „Prince Igor” scrisă de marele compozitor rus Alexander Borodin și care beneficiază de o orchestrație spectaculoasă semnată de Alexandru Gorgos . Videoclipul este realizat de (evacreative.ro).
Videoclipul este un clip de imagine care ascunde discret o tema metafizică a genezei .Pornind de la textul piesei în care iubirea înseamnă creație și se regăsește în toate elementele naturii dând naștere VIEȚII!!!!!”, a declarat Ianna Novac.
Ianna Novac și soțul ei, Octavian Dobrotă, au împlinit ieri 18 ani de căsnicie, iar cu această ocazie, vedeta a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare.
„Azi se împlinesc 18 ani de la nunta noastră......singurul lucru pe care mi-l doresc este să aibă Dumnezeu grija de noi și familia noastra, să ne bucuram unul de altul și fiecare zi petrecuta impreuna să fie o sărbătoare. La multi ani, nouă”, a fost mesajul Iannei.