Radu a fost însă de-a lungul timpului protagonistul mai multor relaţii interesante pentru public, unele oficiale, în timp ce altele nu a fost confirmate şi au rămas la nivel de bârfă.

0-330651-tereza_valcan.jpgTereza Vâlcan

Actorul s-a căsătorit în anul 2003 cu Tereza, o prosperă femeie de afaceri, însă relaţia lor nu a durat mai mult de patru ani. La divorţ, vedeta TV a invocat nepotrivirea de caracter ca motiv al despărţirii. Tereza este specialistă în comunicare, a fost manager la o companie de telefonie mobilă şi este o personalitate recunoscută în lumea business-ului din România.

Mădălina Manole

La patru luni şi jumătate de la dispariţia regretatei cântăreţe Mădălina Manole, au apărut informaţii conform cărora Radu Vâlcan ar fi avut o relaţie cu interpreta. La momentul la care se presupune că cei doi ar fi avut o idilă, Mădălina Manole era încă măritată cu primul ei soţ, Şerban Georgescu.

Radu şi Mădălina s-au cunoscut în anul 2000, la filmările clipului pentru melodia „Când sunt cu tine”. La acea vreme, Vâlcan era încă departe de celebritate, fiind însă un manechin de succes. Conform declaraţiilor martorilor, sărutul dintre cei doi, prevăzut în scenariul videoclipului, a fost repetat de mai multe ori, la cererea artistei. Vâlcan a negat însă vehement această variantă. „Relaţia a fost una strict profesională. Astfel de speculaţii sunt nefondate”, a declarat Radu.

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați
Recomandări

0-330652-radu_valcan_madalina_manole.jpg

Elena Voscoboinic

Pe frumoasa moldoveancă Elena Voscoboinic, Radu Vâlcan a cunoscut-o prin intermediul emisiunii-concurs „Dansez pentru tine” de la PRO TV, acolo unde ea i-a fost parteneră. Deşi Elena avea un iubit la Chişinău, sursele Libertatea au dezvăluit în luna decembrie a anului 2009, că cei doi au devenit din ce în ce mai intimi la o petrecere PRO TV, după ce au câştigat premiul de popularitate. Ulterior, se pare că Radu şi Elena au petrecut o noapte plină de pasiune, în apartamentul lui.

0-330653-radu_valcan_elena_voscoboinic.jpg

Mai mult, se pare că Radu Vâlcan a fost tentat să accepte prezentarea unui show TV la Chişinău, doar pentru a fi aproape de Elena.

Iată cu cine s-a mai iubit Adela Popescu!

Adela Popescu este genul de femeie căreia îi plac relaţiile de cuplu statornice, de durată. Tânăra actriţă s-a mai iubit cu un coleg de pe platourile de filmare, Dan Bordeianu, a ‘încercat’ un bărbat şi din lumea afacerilor, Marius Kalmar, însă când şi această relaţie s-a dus de râpă, şi-a găsit alinarea în braţele lui Vâlcan.

Dan Bordeianu

Adela l-a cunoscut pe Dan Bordeianu la vârsta de 18 ani, când a făcut parte din distribuţia telenovelei ‘Numai iubirea’, iar mai bine de doi ani cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste. Totul s-a sfârşit subit, după ce Adela a aflat de infidelitatea lui Bordeianu.

INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi
Recomandări
INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi

0-330655-adela_popescu_dan_bordeianu.jpg

Marius Kalmar

Actriţa a avut o relaţie de trei ani cu omul de afaceri Marius Kalmar. Idila lor s-a regăsit rareori în paginile ziarelor de scandal, vieţile celor doi fiind împărţite între carierele de succes şi momente de intimitate, vacanţe luxoase, petreceri multe şi clipe fericite alături de familii. Adela Popescu s-a despărţit de Marius Kalmar după ce în relaţia lor a intervenit monotonia, el nu se mai implica, iar ea era nefericită.

0-330656-adela_popescu_marius_kalmar.jpg

Citeşte şi:

Foto | Radu Vâlcan despre Adela: “Ce pot să spun, este perfectă!”

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Observatornews.ro
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
FANATIK.RO
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață