Ilinca și Alex Florea vor să facă o figură frumoasă în finala Eurovision 2017 de la Kiev, din 13 mai.

„Ce a fost mai uşor a trecut. Greul abia acum începe, căci presiunea finalei şi sprijinul fanilor ne obligă să facem o figură frumoasă în Marea Finală”, a spus Alex Florea, după calificarea în finală.

„Mă simt extraordinar. Am reuşit să ne calificăm în Finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cântăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o în această seară, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susţinut pe parcursul acestei călătorii minunate”, a declarat Ilinca la finalul spectacolului.

Alături de Ilinca şi Alex Florea, în Marea Finală vor merge reprezentanţii Bulgariei, Croatiei, Ungariei, Danemarcei, Norvegiei, Olandei, Austriei, Israel şi Belarus, dar şi cei ai Suediei,  Australiei, Belgiei, Azerbaidjanului, Portugaliei, Greciei, Moldovei, Cipru, Armeniei si Poloniei, calificaţi după semifinala din 9 mai. Ţările „Big Five” – Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania – şi ţara gazdă, Ucraina, sunt direct calificate în ultima fază a concursului.

Finala Eurovision 2017 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 22.00.

În finala de sâmbătă, România va intra în concurs pe poziția 20.

Ordinea intrarii in concurs a celor 26 de finaliste Eurovision 2017:

1. Israel
2. Polonia
3. Belarus
4. Austria
5. Armenia
6. Olanda
7. Moldova
8. Ungaria
9. Italia
10. Danemarca
11. Portugalia
12. Azerbaidjan
13. Croatia
14. Australia
15. Grecia
16. Spania
17. Norvegia
18. Marea Britanie
19. Cipru
20. Romania
21. Germania
22. Ucraina
23. Belgia
24. Suedia
25. Bulgaria
26. Franta

Anamaria Prodan, noi declaraţii de impact despre divorțul de Reghecampf: „Își va pierde și ultima fărâmă de respect!”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, noi declaraţii de impact despre divorțul de Reghecampf: „Își va pierde și ultima fărâmă de respect!”
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Playtech.ro
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele