Imaginea cu Claudia Pavel în timp ce-și alăptează băiețelul face senzație. „Alăptatul a creat legătura divină dintre noi doi”

Comentează

Imaginea cu Claudia Pavel în timp ce-și alăptează băiețelul a făcut senzație în mediul virtual. Artista a explicat pe blogul personal, ce înseamnă această experiență pentru ea.

Imaginea cu Claudia Pavel în timp ce-și alăptează băiețelul i-a impresionat pe admiratorii acesteia, dar și pe proaspetele mămici. Bruneta a şi postat o fotografie emoţionantă.

Imaginea cu Claudia Pavel în timp ce-și alăptează băiețelul. “Sunt multe lucruri care nu îmi plac”

Imaginea cu Claudia Pavel în timp ce-și alăptează băiețelul a fost pe placul mămicilor

"Alăptatul este un subiect tare drag mie pentru că, pentru mine, a fost cea mai minunată experiență pe care am trăit-o vreodată. Să devin mămica lui Noah este cel mai important și frumos lucru care mi s-a întâmplat, iar alăptatul a creat legătura divină dintre noi doi… Tot ce are nevoie puiul când vine pe lume este laptele mămicii lui, în care Dumnezeu a pus tot ce îi trebuie îngerașului ca să crească frumos, sănătos, simțindu-se iubit și protejat la sânul mamei lui", a scris Claudia Pavel pe blogul ei."Eu am născut la în Los Angeles; sunt multe lucruri care nu îmi plac în Statele Unite, însă experiența nașterii acolo a fost una ireproșabilă: am avut parte de „ora magică”, așa se numește prima oră după naștere, în care puiul este pus la sânul mamei, el știind exact ce are de făcut din prima clipă. Sigur, la început este un pic dureros pentru mămică, însă nu există niciun sentiment, nicio emoție mai puternice și mai frumoase pe lumea asta decât momentul când se creează acel „bond”, acea legătură unică pe această lume, cu copilașul tău care este atât de mic și are atât de multă nevoie de tine, de mămica lui; să te simtă piele pe piele, să-ți asculte inima bătând doar pentru el, bătăile inimii mămicii sunt cel mai frumos cântec de leagăn pentru copilaș, pentru că el cunoaște fiecare bătaie a ei și o iubește și are nevoie de ea ca de aer…", a mai scris vedeta.Claudia Pavel se consideră o persoană credincioasă și respectă rânduielile bisericești. “Minunea mea este fiul meu, pe care am avut norocul să mi-l trimită bunul Dumnezeu în viața asta. Am convingerea că Noah este al Lui, iar eu doar am grijă de el să îl cresc în înțelepciunea bunului Dumnezeu. Știu că vorbesc ca o babă, dar astea sunt convingerile mele!”, ne-a mărturist ea în primăvara anului trecut

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește