Vedeta va ține minte premiera unui spectacol în care a fost distribuită și nu doar succesului de care s-a bucurat, ci și din cauza unui accident suferit, ale cărui urme încă tronează pe piciorul ei. “Așa arată piciorul meu acum, după bătaia scenică ce apare chiar aproape de finalul spectacolului, care avut premiera pe 4 decembrie. „Arta cere sacrificii”…așa ar spune personajul pe care îl voi juca și diseară, o actriță ratată de 31 de ani. Vă invit de la 21:30 să vedeți o comedie despre generația care nu vrea să renunțe la teniși, cu un final SPER mai puțin dureros pentru mine, cel puțin din punct de vedere fizic”, a anunțat Dana Rogoz pe o rețea de socializare, unde a îndemnat lumea să vină la teatru. Mulți dintre fani s-au îngrijorat când au văzut în ce hal arată piciorul ei și i-au propus diverse tratamente. Actrița a decis să își liniștească fanii și a dat detalii despre starea ei de sănătate și cum a ajuns să fie victimă chiar pe scenă. “Nu e rupt, doar puțin avariat. E o bătaie între mine și un alt personaj la finalul spectacolului și, sincer, habar nu am cum s-a întâmplat de fapt la premieră…pur și simplu la finalul bătăii mi-am dat seama că îmi va fi greu să mă mai ridic să continui. Dar, cu adrenalina momentului, am putut. După aplauze în schimb, părea că am doi genunchi la un singur picior, publicul nu s-a prins de accident”, a explicat ea.
FOTO: Facebook