„Maestrul Iurie Darie a fost actorul copilăriei mele și a multor tineri. Îi doresc multă sănătate, să treacă peste această încercare cu bine și, când o să iasă din spital, îl invităm să vină să-i înmânăm personal steaua pe Aleea Actorilor”, a declarat Daniel Stoica, administrator Cocor S.A, miercuri, pentru emisiunea „Happy Hour”.

„Rugați-vă pentru Iurie!”

Plângând în hohote, Anca Pandrea le-a cerut tuturor celor care îl admiră pe Iurie Darie să se roage pentru sănătatea lui.
„Vreau dreptatea lui Dumnezeu, vreau ca Iura să fie sănătos! Nu vreau mila nimănui, așa cum ne-am descurcat atâția ani ne descurcăm și acum. Îi rog însă pe toți să se roage ca Iura să fie sănătos! Vreau să plec împreună cu copilul meu din spital, râzând așa cum râdeam noi”, a spus Anca Pandrea, miercuri, pentru emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.
Actorul Iurie Darie, în vârstă de 83 de ani, se află de aproape o săptămână internat la Centrul de Excelenţă de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală. Acesta a fost diagnosticat cu hidrocefalie, în termeni populari cu „apă la creier”, și cu infecție urinară.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI