Teo Trandafir a scris pe blogul său personal un text în care este foarte categorică în ceea ce-i priveşte pe acei oameni, deloc puţini la număr, care afirmă sus şi tare că nu suportă minciuna, făţărnicia şi alte asemenea, şi se laudă cu cât sunt ei de sinceri.
„Aud, oriunde m-aş duce, cam aşa: „Nu suport făţărnicia, nu suport minciuna, nu suport lipsa de loialitate….Aşa cevaaa…”
Sigur că aud asta şi dacă nu ies pe stradă în fiecare zi, că de-aia am televizor, ca să le aud pe duduci cum se descriu cumva prin excluderea pelagrelor morale, am şi telefon şi mă sună tot felul de „sinceri” de-ăştia. Unul nu ratează ocazia de-a mă bucura cu o platitudine de-asta ofensivă. Nimeni nu-i suportă pe falşi! Săracii oameni, gândeşti pentru o clipă. Atâta sinceritate pe lume, iar ei s-au trezit să facă dizidenţă, parcă îţi vine să treci de partea lor, că tare-s puţini. Unde te duci, unde te suceşti, auzi un manifest împotriva celor care una gândesc şi alta zic. Nişte oameni care au curajul de a practica tipul acestesta de existenţă printre noi, cei sinceri, cei fără de ambiguităţi, duplicităţi, făţarnici-free”, a scris vedeta de televiziune.

„Sigur că suntem fiecare centrul lumii noastre, deci prin urmare centrul lumii în general, că atâta ne e dat să vedem. Sigur că nu e nimeni mai bun decât noi, nimeni mai sincer, mai deschis, mai reprimat din pricina asta. Citez: „Toată viata am spus numai adevărul, am pierdut foarte mult din cauza asta”. Măi, să fie… toţi, aşa, spunem numai adevărul, toţi suntem victimele inexorabile ale unei societăţi mai mici sau mai mari care nu e în stare să preţuiască adevărul în stare genuină, pe care numai noi îl putem itera? Chiar aşa? O fi, că prea zice toată lumea”, a adăugat ea.
„Mă sperie puţin că eu nu mă simt deloc nedreptăţită de lume, ci (şi asta destul de rar) de indivizi cărora ulterior încerc să le arăt că au greşit sau încerc să le rup capul, după caz… Mulţi dintre oamenii care mă înconjoară ocazional sunt mai mereu copleşiţi de răutatea acestei lumi fără îngăduinţe. O lume falsă. Rea. Pffff…. Eu zic că din lumea asta facem parte noi. Că, aşa cum ne doare-n cot de suferinţă altora, concentrându-ne asupra binelui propriu, am putea admite că noi, miezul Universului, suntem foaaarte vinovaţi de ce se-ntamplă, de mii de ani, pe lumea asta. Noi suntem sinceri, lumea e făţarnică. Noi toţi suntem buni (că n-am auzit vreodată pe cineva mărturisind că e ultima scursură a moralei lumeşti!), lumea ne pocneşte în incisivi. Cum naiba să admitem una ca asta? Cât să fii de orb de tine însuţi să nu vezi că, până la urmă, eşti o parte din ce înjuri? Frumoşi suntem, urâtă e lumea în care trăim”, a încheiat Teo Trandafir.
Citeşte şi:
BOMBĂ! TEO TRANDAFIR REVINE ÎN TELEVIZIUNE! Vezi CE EMISIUNE va avea şi la CE POST!

PRIMA REACŢIE a lui TEO TRANDAFIR, după ce A BĂTUT PALMA cu postul KANAL D! Uite ce gest neobişnuit a făcut la aflarea veştii!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.