Misteriosul iubit al Monicăi Gabor, pe numele său adevărat Poe Qui Ying Wangsuo, a avut afacerile în sânge încă de la vârsta de 12 ani, iar în prezent a a reuşit să ridice un imperiu de trei miliarde de dolari. Mr. Pink s-a ocupat el însuși, la vârsta de doisprezece ani, când a avut prima sa afacere, de vânzarea anumitor produse. Mai precis, milionarul lui Moni le dădea colegilor, contracost, bomboane, hârtie și pixuri. „Familia mea mi-a indus mentalitatea că indiferent de ce vrei să faci în viață, poți să obţii. Dacă îţi cumperi un bar de bomboane de șase cenți, probabil se poate vinde pentru șapte. Asta e ceea ce am făcut, aşa am debutat în afaceri. Nu am făcut o mulțime de bani, dar am învățat elementele de bază „, a declarat Mr.Pink, în singurul interviu în care a vorbit vreodată despre viața sa personală, acordat unei publicaţii arabe în care apar doar milionarii planetei.

A făcut și afaceri imobiliare

În perioada în care era plecat la facultate, Poe Qui Ying Wangsuo a făcut apoi bani frumoşi prin cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare la Beijing, investind apoi profiturile în diverse titluri. Astfel că, în timp ce prietenii lui absolveau facultatea, Wangsuo era deja pe cale de a deveni una dintre cele mai bogate persoane din ţara lui. Iubitul lui Moni are 34 de ani şi, potrivit consilierilor săi, brandul său are o cifră de afaceri, din vânzări, de 30 de miliarde de dolari pe an.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.