„Mi-a adus și iubirea și mă bucur de ea. Toto este bine, ocupat cu proiectele lui, dar mă și vizitează în Dance Queens House. Încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună și să ne bucurăm de fiecare zi.

Inna, primele declarații despre relația cu iubitul ei, Deliric. „Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă”

Nu am mers pe o idee sau pe rațiune, ci pe feeling. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă, dar mereu am spus că un copil vine atunci când e momentul, a povestit Inna pentru revista VIVA!

Anul acesta, Inna nu va petrece sărbătorile de iarnă pe scenă, așa cum s-a întâmplat în alți ani și mărturisește că nu știe ce va face exact.

„Nu știu cum le voi petrece, mai ales că, de data aceasta, e atipic, nu am concerte, nu știu cum va fi”, a mai adăugat artista pentru sursa citată.

Citeşte şi:

REPORTAJ. Câteva zeci de oameni de Sf. Andrei. Încă o sărbătoare religioasă a servit drept exerciţiu de imagine şi pentru Biserică, şi pentru Poliţia Română

UNDE SE DUC BANII DE MEDIU. Cum a ajuns o tânără de 29 de ani să obțină 2,5 milioane de euro pentru împădurirea unui sit

Sute de oameni evacuați din locuințe chiar de primării, în plină pandemie. Legislația interzice asta!

Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
PARTENERI - GSP.RO
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
Ce a făcut Monica Gabor, imediat după despărțirea de Mr. Pink. Gestul i-a șocat pe toți. EXCLUSIV
Playtech.ro
Ce a făcut Monica Gabor, imediat după despărțirea de Mr. Pink. Gestul i-a șocat pe toți. EXCLUSIV
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
HOROSCOP
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD