Andreea Bălan și Ramona Bădescu se iubesc mult una pe cealaltă și nu țin să o ascundă. Andreea, prezentă în emisiunea Ramonei pentru a-și prezenta în premieră noul videoclip ”Iubi”, a făcut un show pe cinste abia după ce a terminat de cântat. Blondina a reușit să țină lipiți de micile ecrane telespectatorii postului național de televiziune printr-un întreg ritual de pupături și complimente la adresa frumoasei gazde a emisiunii ”Duminica în familie”, Ramona Bădescu.
Cele două dive au profitat de revedere, chiar dacă se aflau în direct la tv, și după ce s-au pupat cu patos, au depănat amintiri, s-au complimentat reciproc și s-au pus la curent cu ultimele noutăți. Ba mai mult, Andreea a reușit să o facă pe Ramona să și cânte acapella câteva versuri, spre deliciul publicului prezent în platou.
După ce au promis că vor face un duet în direct la TVR, în emisiunea ”Duminica în familie”, Ramona i-a transmis salutări lui Keo, ”Iubi”-ul Andreei Bălan, iar fosta jumătate Andre a profitat de ocazie și și-a promovat actuala jumătate cu proiectul lui muzical și cel mai recent album, SKeo.
Ramona Bădescu prezintă emisiunea ”Duminica în familie” pe TVR 1, săptămânal, de la ora 16:00.
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”