Cântăreața a susţinut, zilele trecute, un concert în Germania, în cadrul Ballerman Hits 2011, în care şi-a încântat fanii nu doar prin muzica ei, ci şi prin faptul că şi-a arătat zona intimă.

Blugii foarte scurţi şi chiloţeii minusculi au lăsat la vedere zona intimă a Alexandrei, iar fanii ei au putut să admire în voie zona intimă a artistei.
Inna

Desemnată cea mai sexy femeie din lume de revista FHM România,  Inna a fost surprinsă la plecarea din clubul Queen din Paris cu „păsărica” la vedere.

Îmbrăcată într-o geacă de 5.000 de euro și într-o pereche de pantalonași foarte scurți, Inna a lăsat să se vadă, cu sau fără voie, o parte din zona ei intimă.
Diana Dumitrescu


Invitată de onoare în urmă cu câteva luni într-un club din Constanţa, unde Adrian Pescariu a lansat colecţia „Butterfly”, actrița a uimit audienţa cu mişcările erotice pe care le-a făcut pe podiumul de prezentare, dar și cu părțile intime  pe care i le-au surprins fotografii.
Loredana Groza

La începutul anului, cântăreața a făcut senzație la o petrecere organizată de actorul Ion Dichiseanu. Loredana a fost surprinsă într-o poziție de  Basic Instinct și, surpriză, diva nu purta chiloți.
Lady Gaga

Excentrica artistă a reușit să cadă în penibil de mai multe ori în timpul concertelor sale, însă cel mai recent a fost surprinsă fără chiloți pe o stradă din New York, la o ședința foto pentru revista Vanity Fair Magazine. Dacă ne gândim că au apărut zvonuri conform cărora artista este hermafrodită, nu putem să nu ne întrebăm dacă aceasta nu s-a temut că-i va fi fotografiat și studiat cocoșelul.

Paris Hilton

Nici moștenitoarei imperiului Hilton nu-i prea place să poarte chiloți. Paris a fost surprinsă la concursul Miss Ucraina, care s-a desfășurat recent, la Kiev, în ipostaze care relevă faptul că nu a purtat lenjerie intimă în timpul evenimentului.

Nicole Scherzinger
Zonele intime ale cântăreței Nicole Scherzinger au putut fi admirate în voie în iunie, în timpul unui concert pe care aceasta l-a susținut pe Stadionul Wembley din Londra. Artista s-a prezentat în fața fanilor îmbrăcată sumar și s-a mișcat lasciv pe durata programului artistic, lăsând la vedere mai mult decât și-ar fi dorit.

Miley Cyrus

Cântăreața și actrița a crescut și a început să fie surprinsă în numeroase ipostaze care  mai de care mai nedemne de o domnișoară. Recent, Miley  a arătat că se încadrează în grupul vedetelor care nu sunt fane purtării lenjeriei intime și a fost surprinsă în „păsărica” goală, în timp ce cobora din mașina sa, dar și pe scenă.


 
 

Urmărește-ne pe Google News