Cântăreața a susţinut, zilele trecute, un concert în Germania, în cadrul Ballerman Hits 2011, în care şi-a încântat fanii nu doar prin muzica ei, ci şi prin faptul că şi-a arătat zona intimă.
Blugii foarte scurţi şi chiloţeii minusculi au lăsat la vedere zona intimă a Alexandrei, iar fanii ei au putut să admire în voie zona intimă a artistei.
Inna
Desemnată cea mai sexy femeie din lume de revista FHM România, Inna a fost surprinsă la plecarea din clubul Queen din Paris cu „păsărica” la vedere.
Îmbrăcată într-o geacă de 5.000 de euro și într-o pereche de pantalonași foarte scurți, Inna a lăsat să se vadă, cu sau fără voie, o parte din zona ei intimă.
Diana Dumitrescu

Invitată de onoare în urmă cu câteva luni într-un club din Constanţa, unde Adrian Pescariu a lansat colecţia „Butterfly”, actrița a uimit audienţa cu mişcările erotice pe care le-a făcut pe podiumul de prezentare, dar și cu părțile intime pe care i le-au surprins fotografii.
Loredana Groza
La începutul anului, cântăreața a făcut senzație la o petrecere organizată de actorul Ion Dichiseanu. Loredana a fost surprinsă într-o poziție de Basic Instinct și, surpriză, diva nu purta chiloți.
Lady Gaga

Excentrica artistă a reușit să cadă în penibil de mai multe ori în timpul concertelor sale, însă cel mai recent a fost surprinsă fără chiloți pe o stradă din New York, la o ședința foto pentru revista Vanity Fair Magazine. Dacă ne gândim că au apărut zvonuri conform cărora artista este hermafrodită, nu putem să nu ne întrebăm dacă aceasta nu s-a temut că-i va fi fotografiat și studiat cocoșelul.
Paris Hilton
Nici moștenitoarei imperiului Hilton nu-i prea place să poarte chiloți. Paris a fost surprinsă la concursul Miss Ucraina, care s-a desfășurat recent, la Kiev, în ipostaze care relevă faptul că nu a purtat lenjerie intimă în timpul evenimentului.

Nicole Scherzinger
Zonele intime ale cântăreței Nicole Scherzinger au putut fi admirate în voie în iunie, în timpul unui concert pe care aceasta l-a susținut pe Stadionul Wembley din Londra. Artista s-a prezentat în fața fanilor îmbrăcată sumar și s-a mișcat lasciv pe durata programului artistic, lăsând la vedere mai mult decât și-ar fi dorit.
Miley Cyrus
Cântăreața și actrița a crescut și a început să fie surprinsă în numeroase ipostaze care mai de care mai nedemne de o domnișoară. Recent, Miley a arătat că se încadrează în grupul vedetelor care nu sunt fane purtării lenjeriei intime și a fost surprinsă în „păsărica” goală, în timp ce cobora din mașina sa, dar și pe scenă.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8e3b20f4f638d251e844a6af16af11a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20d7d1acd536abbe214d96ba1567b9d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3758d00a600fe898c0cac06c15d597da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_134e216bb8d17018fee7c218ce94e4f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4a6198d78a2042a3ab418f68728df7c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_36e9964c1f0c3845fe7662b18a591141.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_23e32dba9930b583d71cf07c02ba6282.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_6cc95029cc56ded04482f0fc1810097e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_55c213fc5bbb6b61c6eea68db8d7114d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_144dd38b462daf2be4a82f15ed3f22fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f09646d6ae39afe91ca192757d6e5228.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a0974b7f9fbc62587ad245051aace925.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5798c2e3d48d8ffdc5cba148ef8ae2da.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_6b95f0e76c93db7fcef03d424b7bcb77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8d4d441ce655d51d4321b5dae4d4a71f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8138884db63de8727d0e25f2d126e7c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5ed3cd3484f66e5b1a525b7cd31329bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4bcb9ad805e0415a09cb8fc6119ac1f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_79c24de42a0122531ce0d61e1dde3904.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viaductul-de-la-cleja-autostrada-a7-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gheorghe-elena.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cantaretul-raoul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_5e10b31ab5cf2ad2a421ca5e16867f55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a94c3b37edcb4b491b671c74a51a7bd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bratul-bala-al-dunarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/termocentrala-rovinari-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/familie-aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/speranta-a-fost-eliberata-in-stepa-din-kazahstan--sursa-foto-ministerul-mediului-din-kazahstan-e1786032413159.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/plaja-cala-conta-ibiza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/s3-ed15-meniscul-rupt-yt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pepeni-galbeni-top.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/08/mesaje-de-sfanta-teodora-urari-pe-care-sa-le-transmiti-sarbatoritilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pamant-diatomee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/canicula-romania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/76377871914441607610690937136158248628361307n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-1110534101.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-1519931073.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/adormirea-maicii-domnului-pictura-ortodoxa-a-manastirii-sambata-shutterstock412684408-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-cu-stragul-tricolor-in-spate-shutterstock2399716471-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/realitatea-plus--sursa-foto-captura-youtube-2026-08-04-at-10-56-39.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/afp20260724c344964v4highresstrandedboatsoutofworkfishermenaseuropesdanubeh-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.