Chiar dacă mulți cred contrariul, artistului nu i-a fost deloc ușor să răzbată în muzică, dat fiind faptul că era fiul a doi dintre cei mai mari cântăreți de muzică populară de la noi.

VIDEO/ Ionuț Dolănescu a avut de tras din cauza celebrității părinților săi! “A fost destul de împovărător”

“A fost destul de împovărător. Nu e ușor să fii copilul unor mari vedete, al unor artiști foarte populari, ca părinții mei. A trebuit să-mi demonstrez valoarea. De cele mai multe ori, oamenii m-au comparat cu părinții mei, mi-a fost greu să suport această comparație”, a declarat Ionuț Dolănescu pentru Libertatea.

Artistul a povestit și cum a reușit să se impună pe piața muzicală de la noi și să devină tot mai căutat și mai apreciat.

“Încet, încet, mi-am creat un repertoriu propriu. Iar Doinița (n.r. soția sa, despre care spunea că se iubesc la fel ca-n prima zi) mă ajută în arta creației. Ea îmi creează melodii, e mereu alături de mine și pe scenă, și acasă”, a adăugat el.

Toți trei copiii îi calcă pe urme

Ionuț și Doinița Dolănescu nu au ascuns faptul că toți cei trei copii ai lor par înclinați spre partea artistică. Fiica lor cea mare și fratele său cântă deja, ia mezinul umblă tot timpul cu microfonul prin casă. Trecut prin multe, fiul regretatului artist va avea grijă să le spună copiilor săi de ce anume trebuie să se ferească, dacă își doresc o carieră muzicală.

Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”
Recomandări
Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”

“Sunt foarte mult capcane în meseria noastră. Deși am fost copilul unlor artiști celebri, am picat în capcane, din când în când. Dacă ei sunt hărăziți, dacă vor reuși să convingă publicul că au valoare, vor trece peste asta. Nu poți minți publicul, dacă ești hărăzit să cânți, atunci reușești”, a mai spus acesta.


EXCLUSIV/ Liviu Vârciu își voia fosta iubită femeie de casă, dar… Anda Călin s-a reapucat de modeling!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.