Ionuț Gojman, prins în vraja Nicoletei de la “Insula iubirii”. ”Cred că și Cătălin Meșter s-a îndrăgostit de nebunia ei”

Comentează
Arhiva foto

Nicoleta Dragne a acceptat rolul de ispită pentru a doua oară, după ce în sezonul cu numărul 3 a reușit să dezbine unul din cele mai solide cupluri: Nicoleta Molnar și Cătălin Meșter.

Cu toate acestea, la sosirea sa în Thailanda, Ionuț, prieten cu Meșter, s-a declarat neimpresionat de ispită. Acum, după doar câteva săptămâni alături de Nicoleta, Gojman îți înghite cuvintele.

Foto

”La o nuntă în Dej, ne-am întâlnit cu Nico și Cătălin și ne-am dat seama că personajele nu sunt fictive, că totul e în regulă, că oamenii sunt normali. Am devenit prieteni, ne mai întâlnim cu ei, le-am zis să ne sfătuiască, iar Cătă mi-a zis să fiu natural. Nu am deschis cu ei subiectul Nicoletei, ispita, cred că a fost un moment de slăbiciune al lui, iar ea a profitat”, spunea Ionuț la sosirea în Thailanda. De atunci însă, cei doi au petrecut împreună tot timpul disponibil pe ”Insula Iubirii”, iar acum, aproape de final, Gojman și-a schimbat părerea și a recunoscut că a înțeles, în sfârșit, ce l-a făcut pe prietenul său Cătălin Meșter să se îndrăgostească de ispita Nicoleta. ”Cred că ei i se potrivește un bărbat ca mine care nu se plictisește de viață. După primele ieșiti în club sau la niște evenimente, s-ar da cu capul de pereți. Cred că și Cătălin s-a îndrăgostit de nebunia asta a ei”, a spus Gojman.

Citește și

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
12:08
Polițiștii caută de două zile un moldovean care a abandonat o mașină lângă Strehaia, după ce o furase din Bulgaria
Imagine din Portul Constanța, acolo unde se vedem cum macaralele încarcă mai multe containere pe o navă cargo
11:21
Cele mai mari porturi din Europa: ce orașe gestionează cele mai multe mărfuri. Constanța este în top 10
MONDEN
Dragoș Bucur la țară, în satul Moșteni-Greci din județul Argeș | Foto: Facebook - Buruii la țară
12:29
Ce s-a întâmplat în livada de la țară pe care o au Dragoș Bucur și Dana Nălbaru: „Niște oameni de prin zonă”
Andreea Popescu si Radu Mazare Jr
11:54
Andreea Popescu și Radu Mazăre jr, surprinși la mare, pe iaht. „Întâi o plimbare cu jetul. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
12:02
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ilie Bolojan a reușit să oprească angajările la stat și chiar să treacă la măsuri de redresare FOTO gov.ro
Analiză
10:00
Austeritatea lui Bolojan. Continuă scăderea numărului de bugetari. 34.000 de posturi mai puține într-un an
Ultimele știri
13:30
Achiziție eșuată de armament care a lăsat Ucraina fără obuze. Grupul indian implicat în uriașul scandal din Estonia este prezent și în România
13:25
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
13:22
Arome de mâncăruri asiatice, K-Pop și mii de zâmbete la Arena Națională. Cum s-a trăit ediția 2026 a Asia Fest, cel mai mare festival asiatic din Capitală
13:08
Nuclearelectrica începe angajările la CNE Cernavodă. Care sunt condițiile și calendarul de concurs pentru posturile de ingineri
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
In mijloc pe o tabla neagra scire Vitamina D cu alb pe margine alimente care contin vitamina D peste, oua, lapte, somon
12:52
Secretele Vitaminei D: cum o luăm corect și de ce o pastilă banală pentru colesterol ne poate rigidiza arterele
Mai mul'i tineri sărbătoresc la un festival în aer liber. În prim-plan, o tânără cu părul împletit împodobit cu o coroană de flori zâmbește senin, ținând în mâna stângă o halbă mare de bere.
11:13
Prețuri record la Oktoberfest 2026: un litru de apă costă mai mult decât cea mai ieftină bere
Mesaje de Sfanta Maria. Urari, felicitari, la multi ani Sf Maria
10:55
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
atlet car urca scări într-o clădire
08:15
Obiceiul zilnic care poate reduce riscul de deces cu până la 40%: „Mod simplu de a integra activitatea fizică în viața cotidiană”
Căsuță-bungalow din resortul Tsara Komba
06:00
„Uitați de Maldive!”. O insulă africană exotică devine noua destinație preferată de turiști
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
08:59
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
Un seismograf, în momentul în care a înregistrat magnitudinea unui nou cutremur
08:42
Cutremur în România luni noaptea, 7 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Un colaj cu un castel si un bilet
Exclusiv
07:00
Rețeaua de furat de la Muzeul Peleș s-a adaptat digitalizării: tichetele electronice, inclusiv cele gratuite pentru copii, fotografiate la poartă și revândute pe alei. „Ai 4 aici. Vinde-le!”
A șaptea ședință CSAT din mandatul lui Nicușor Dan și a patra din 2026
6 sept.
A patra ședință CSAT pe 2026 convocată de Nicușor Dan. Ce se va discuta pe 7 septembrie
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?