Iris și Adrian Minune sunt capetele de afiș ale celei mai mari sărbători locale din Băicoi de pe peste an, ”Zilele orașului”, un spectacol gratuit ce va avea loc pe 20 și 21 mai, în centrul localității prahovene. Iris este formația-vedetă a primei seri, urmând ca vedeta manelelor să închidă cea de-a doua seară a manifestării. Lista artiștilor care vor urca pe scenă este una destul de pestriță, un amalgam menit să împace un număr cât mai mare de spectatori. Amintim Dj Rinno& Silvia, Elena Merișoreanu, Emilia Ghinescu, Ion din România, Georgiana Lepădat, Petrușa Sima, MC So, dar și copiii talentați de la Casa de Cultură din localitate care, din proasta inspirație a organizatorilor, vor împărți la rândul lor aceeași scenă cu solistul devenit exemplu social Adrian Minune, autorul unor melodii de petrecere ale căror mesaje pot fi izvoare de inspirație… pentru cei mici: ”Am o fată top model”, ”Noi suntem garda de fier” ori ”Sunt șeful sectorului”.

Asta, da, minune în showbiz! Iris cântă ”în deschiderea” lui Adi Minune, la Băicoi!

Iris împarte aceeași scenă cu Adrian Minune

”Am primit cu bucurie invitaţia de a participa la Zilele oraşului Băicoi şi nu vom dezamăgi aşteptările publicului din localitate. Ii respectăm pe toţi ceilalţi artişti participanţi la eveniment şi genurile muzicale pe care le reprezintă. Precizăm pentru fanii noştri că recitalul Cristi Minculescu & IRIS va avea loc în ziua de 20 mai, în jurul orei 22.00”, este reacția managementului Iris& Cristi Minculescu.

Asta, da, minune în showbiz! Iris cântă ”în deschiderea” lui Adi Minune, la Băicoi!

CITESTE SI: EXCLUSIV. A slăbit 20 de kilograme, dar s-a refăcut. Nelu Dumitrescu de la Iris, la prima ieșire între prieteni după spitalizare

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Playtech.ro
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Observatornews.ro
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)