Iulia Vântur la Antena 1. În ce emisiune va apărea fosta prezentatoare TV. „Am venit cu mult entuziasm”

Comentează
Arhiva foto

A început numărătoarea inversă pentru startul sezonului 13 iUmor la Antena 1. Doar patru zile au mai rămas până la marea premieră, iar chef Sorin Bontea, Costel Bojog, Radu Pietreanu, Florin Călinescu și Iulia Vântur se numără printre invitații-surpriză care se vor așeza la masa juriului și vor decide ce concurenți merită like-ul lor.

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo sunt nerăbdători să își cunoască noii colegi și să se lase surprinşi de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. Premiera vine în porţie dublă vineri, 9 septembrie, de la 20.30 şi duminică, de la 20.00, la Antena 1.

Chef Sorin Bontea a dezvăluit că s-a consultat cu bunul său prieten Florin Dumitrescu înainte să vină la filmările iUmor. Acesta din urmă a experimentat deja rolul de jurat în cadrul emisiunii de la Antena 1, iar colegul lui și-a dorit să știe câteva dintre secretele de culise ale show-ului înainte să ajungă la filmări.

„Îmi place stand-up-ul, chiar e mișto! Sunt un tip care ţine la glume, ştiu în general care sunt şi «punctele» pe care prietenii mei le pot atinge atunci când vine vorba de poante!”, a mărturisit acesta, făcând referire la roast-ul special de care va avea parte şi în acest sezon al patrulea jurat.

Aceeași dorință o are și Radu Pietreanu în legătură cu orice participant de la iUmor. Actorul a mai spus că a pregătit o surpriză în cadrul ediției în care va apărea, dar şi că cel mai aşteptat moment al serii va fi cel al roastului său: „Abia aștept să văd roastul! Și, dacă nu-l duce ca lumea până la sfârșit, îmi fac eu singur roast! Îl ajut să mă facă de 2 lei!“, a declarat amuzat Radu Pietreanu.

Iulia Vântur abia aşteaptă să se lase surprinsă de momentele de pe scena iUmor: „Mă bucur să fiu aici, am auzit foarte multe lucruri bune despre emisiune! Am venit cu mult entuziasm să-i văd și eu pe concurenți. Pentru că din ce am văzut eu până acum, unii dintre ei mi s-au părut senzaționali!“, a declarat artista.

Florin Călinescu se alătură şi el noului sezon iUmor, din postura de jurat-surpriză al emisiunii. Actorul a dezvăluit că se așteaptă ca oricine să vină și să-l ia la roast și că nu va răspunde în cazul în care glumele despre el vor fi unele „nesărate”: „Până la urmă, publicul e cel care dă, de fapt, nota!”.

Despre momentele de pe scena iUmor, Florin Călinescu a mai dezvăluit: „Înainte de râs este captarea atenției. Când captează atenția poate să fie un număr filozofic sau poate să fie un magician sau un concurent care înghite diverse lucruri!”.

Juratul Stand Up Revolution, Costel Bojog, s-a alăturat şi el noului sezon iUmor şi pentru o seară li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent „Pot să fiu un jurat rău, sigur că da! Dar astăzi nu mă văd un jurat dur, astăzi, mă văd un jurat foarte simpatic. (…).

Vreau să fiu generos. Concurentul special de la «iUmor» trebuie să fie unul singur sau o trupă de concurenți care «să umple» scena. Asta mi se pare foarte important - când intri pe scenă, «să o umpli», să am o bucurie să mă uit la tine“, a declarat Costel.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!