Născut la 7 aprilie 1954, actorul Jackie Chan împlineşte astăzi 55 de ani.
Unul dintre cei mai populari actori din lume, Jackie Chan provine dintr-o familie din Hong Kong atât de săracă, spunea Chan, că aproape a fost vândut unui cuplu bogat britanic. Chan a fost considerat drept un succesor al lui Bruce Lee.
În 1960, împreună cu familia s-au mutat în Australia, unde tatăl său s-a angajat să lucreze ca bucătar la Ambasada Austriei.
La şapte ani, familia l-a trimis înapoi în Hong Kong pentru a se înscrie la 'Peking Opera School'. Aici a învăţat artele marţiale, acrobaţie, să cânte, să danseze şi să interpreteze roluri şi a studiat până la vârsta de 17 ani.
Perfecţionându-şi arta kung fu, Jackie Chan îşi rupe nasul de trei ori, îşi zdrobeşte glezna, aproape toate degetele, maxilarul şi de nenumărate ori îşi sparge capul.
La început a jucat în filme pe post de cascador. Primul film în care a apărut a fost unul realizat de Bruce Lee 'Enter the Dragon'.
A jucat în peste 50 de filme, a regizat 13 filme şi a făcut scenariul la 5 filme, din care amintim câteva: 'Shaolin Wooden Men' (1976), 'Spiritual Kung Fu' (1978), 'Drunken Master' (1979), 'The Young Master' (1980), 'Dragon Lord' (1982), 'The Protector' (1985), 'Crime Story' (1993), 'Mr. Nice Guy' (1997), 'Shanghai Noon' (2000), 'Rush Hour 2' (2001), 'The Accidental Spy' (2002), 'Master of Shaolin' (2003), 'Rob-B-Hood' (2006), 'Kung Fu Panda' (2008).