Starul hollywoodian, în vârstă de 51 de ani, a trimis invitaţii speciale multor prieteni apropiaţi ai săi, precum Steven Tyler, Marilyn Manson, Helena Bonham Carter şi Tim Burton, cerându-le să îl însoţească, alături de logodnica sa Amber Heard, pe insula lui privată din Bahamas în seara de Revelion.
Această petrecere, ce va fi organizată pe Amber Beach – insula denumită după logodnica actorului – a reaprins speculaţiile potrivit cărora evenimentul va fi de fapt o ceremonie de nuntă, organizată în secret de actorul american şi logodnica sa, în vârstă de 28 de ani.
„Johnny este de obicei o persoană foarte discretă, iar acea petrecere de Revelion a venit ca o mare surpriză. I-a invitat pe cei mai mulţi dintre prietenii săi apropiaţi, ca şi pe membrii familiilor, cerându-le să i se alăture pe insulă. Punctul culminant va fi o mare petrecere”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun, citat de Mediafax.
„Ar putea fi o simplă petrecere, dar prietenii lui au început să se întrebe dacă nu cumva totul este o stratagemă pentru a organiza o nuntă fără a genera o agitaţie prea mare”, a adăugat aceeaşi sursă.
Johnny Depp şi Amber Heard au spus dintotdeauna că se vor căsători pe Amber Beach, dar nu au stabilit niciodată o dată a nunţii.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.