Jojo a făcut petrecere înainte să nască, iar fiul ei, Achim, s-a implicat total în organizarea ei. Și-a ajutat mama și a avut proprii invitați. Vedeta a pregătit o petrecere de Sfântul Andrei la care şi-a invitat membrii din familie, dar şi câtiva prieten.
Jojo a făcut petrecere, iar familia și prietenii i-au fost aproape
„Mi-am invitat familia şi câţiva prieteni şi am făcut până la urma o petrecere în toată regula: cu muzică de chitara, mâncare bună ( tradiţională, pentru că am organizat totul de Sf. Andrei), decoraţiuni ( nu foarte multe) şi torturi delicioase“ a scris vedeta chiar pe blogul său personal.
„Eu am reinventat petrecerea bebeluşului şi am transformat-o în petrecerea bebelusului şi a frăţiorului mai mare. Nu de alta, însă şi Achim a avut invitaţii lui, asa cum e normal nu? Şi a fost o gazda minunată! Mai bună decât mine, căci nu am fost extrem de energica şi mobila însă m-am simţit minunat! Achim a ales albastru, eu roz, şi fiecare a decorat spatiul lui după bunul plac. Eu cu balerine, el cu maşinuţe, Lego şi aşa mai departe“, a mai scris Jojo pe blog.
Jojo mai are foarte puțin până când va aduce pe lume copilul pe care l-a făcut cu Paul Ipate, iubitul ei, însă îi stă capul și la procese. Artista, care l-a dat deja în judecată pe fostul soț, Ionuț Grama, pentru neplata pensiei alimentare a lui Achim, băiatul pe care îl au împreună, a deschis o nouă acțiune.