Jojo nu vrea să renunțe la tocuri, deși acest lucru i-ar putea pune în pericol sarcina.Uneori în sarcină te mai sprijini ușor de tot felul de pereți, mai ales când porți tocuri… dar, nu mă las și gata 😀 Duminică frumoasă dragii mei!”, a scris Jojo în dreptul fotografiei. Fanii i-au admirat curajul, însă au atenționat-o să aibă grijă de sănătatea ei. „Cam mari tocurile pentru o viitoare mămică”, „O să faci varice”, „Ai grijă de tine”, au fost câteva dintre comentariile prietenilor virtuali.

Jojo

Jojo, pregătită pentru cea de-a doua sarcină

Însărcinată în şapte luni cu o fetiţă, Jojo trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa ei. Actriţa a constatat că cea de a doua sarcină nu seamănă deloc cu prima şi se simte pe deplin pregătită să o aducă pe lume pe fiica ei şi a lui Paul Ipate. „Am crescut în toate, aşa cum creştea Făt Frumos în zece zile cât alţii într-un an. Vă mărturisesc că la inceput am fost un pic îngrijorată pentru că burtica mea de această dată s-a bombat încă din primele două luni. Cu Achim lucrurile au stat altfel. Când eram în luna a cincea aproape că nu se vedea burtica şi nu ştiai exact dacă sunt însărcinată sau nu. Mă aflam pe platourile de filmare de la Serviciul Român de Comedie la ProTv şi filmam în rochii pe care le purtasem şi înainte. De data aceasta a trebuit să îmi adaptez garderoba noilor măsuri mult mai devreme.Se pare că nu trebuie să ne îngrijoram pentru că medicii spun că schimbarea care se petrece e absolut naturală. Explicaţia vine din faptul că la prima sarcină muşchii abdominali erau mai tonifiaţi, pentru că nu trecuseră prin nouă luni de transformări permanente, iar cea de-a doua sarcină aduce câteva schimbări noi corpului nostru. Mai mult, se pare că vom observa ca în cazul celei de a doua sarcini uterul e mult mai flexibil, iar durerile de spate vor apărea mai des. Vă spun atât de sincer că mă simt mult mai relaxată la a doua naştere, deoarece ştiu la ce să mă aştept. Însă, asta rămâne de văzut în scurt timp!”, a povestit, pe blogul ei, Cătălina Grama.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.