Jorge este un familist convins şi vrea din nou să fie tătic. "E un copil la mijloc, divorţul nostru e una, iar creşterea şi educaţia fetiţei reprezintă un capitol separat, ea nu trebuie să sufere. Eu şi fetiţa mea petrecem timp împreună şi atunci îi acord toată atenţia. În prezent, am o prietenă şi vreau şi alţi copii. Mereu mi-am dorit trei copii şi ştiu că vor exista în viaţa mea. Susţin instituţia căsătoriei şi sigur voi mai merge în faţa altarului", a declarat artistul pentru Ziarul Ring.
Acesta a adăugat: "E ideală cea care te completează: are aceleaşi preocupări, aceeaşi viziune asupra vieţii şi idealuri comune. «Chimia» între doi oameni se simte şi nu se prea descrie în cuvinte".
Jorge are o fetiţă de patru ani care a rămas la fosta sa soţie, Alina Crăciun.