De Miruna Darcovici,

Oana Lis a anunțat pe o rețea de socialziare că jură că se va abține o săptămână de la dulciuri. Asta deși nu este foarte convinsă că va reuși.

”De azi, jur că nu mai mănânc o săptămână zahăr… deși, cred că o să fiu cam nervoasă… Am citit că zaharul da mai multă dependentă decât cocaina. Să văd dacă rezist… Hmmm”, a scris Oana Lis pe o rețea de socializare.

Zahărul poate duce la diabet, boli cardiovasculare sau obezitate

Temerile Oanei sunt, de altfel, întemeiate. Consumul frecvent de zahăr afectează metabolismul, duce la o creștere mare a greutății și poate contribui la apariția unor boli grave ca: obezitate, diabet, boli cardiovasculare, dislipidemii (trigliceride crescute, colesterol crescut – LDL), ficat steatozic, sindromul ovarelor polichistice sau ateroscleroză, care se complică cu infract ori accident vascular cerebral.

Cele mai noi studii arată că zahărul, mai exact fructoza, ar fi responsabil pentru leziuni permanente ale creierului. Aceasta se găsește în fructe și legume, dar mai ales în sucuri și dulciuri, iar consumul frecvent al acestora ar putea cauza boli grave precum diabet, afecțiuni ale inimii, Alzheimer sau ADHD.

Pentru a afla aceste detalii, oamenii de știință au hrănit cobaii timp de șase săptămâni cu apă cu fructoză, într-o cantitate care ar echivala la oameni cu un litru de băuturi dulci pe zi. Când șobolanii de laborator au fost apoi puși să parcurcă un labirint, cercetătorii și-au dat seama că memoria lor a fost grav afectată, în comparație cu alți cobai, care au băut doar apă.

Scene desprinse dintr-un film de groază în curtea lui Gheorghe Dincă. Ce a surprins fotoreporterul
Recomandări

Scene desprinse dintr-un film de groază în curtea lui Gheorghe Dincă. Ce a surprins fotoreporterul

Vestea bună este încă că acizii grași Omega 3 de tip docosahexaenoic, care se găsesc mai ales în somon, dar și în oleaginoase și unele legume, au avut un efect de antidot pentru răul făcut de dulciuri, ba chiar a refăcut toate genele afectate.

Ce ne sfătuiesc specialiștii în nutriție

Cantitatea de zahăr pe care o putem consuma zilnic, fără probleme este de 50 de grame. Probleme sunt când după ce mâncăm dulciuri, nu mai avem poftă de mâncare. Este ştiut faptul că aceste produse ne taie apetitul. De asemenea, zahărul trebuie să lipsească dacă există avem probleme de sănătate precum obezitatea sau diabetul.

Dacă sunt sănătoşi, însă, nu trebuie să ne abţinem 100% de la dulciuri. Restricţiile ne frustrează şi ne vor face să dăm iama în dulce.Astfel, cel mai bine este să mâncăm bomboane, dar în cantităţi mici. În plus, cel mai bun moment al zilei pentru astfel de răsfăţuri este dimineaţa, pentru că până la finalul zilei putem ”arde” tot surplusul.

Banciu a ajuns celebru în lume după ce a comparat-o cu o maimuță pe Serena. Reacția presei internaționale
GSP.RO

Banciu a ajuns celebru în lume după ce a comparat-o cu o maimuță pe Serena. Reacția presei internaționale

Horoscop 18 septembrie 2019. Toate eforturile îi vor fi răsplătite din plin! Ce zodie are parte de o bucurie URIAȘĂ
HOROSCOP

Horoscop 18 septembrie 2019. Toate eforturile îi vor fi răsplătite din plin! Ce zodie are parte de o bucurie URIAȘĂ