E greu să ignori asemănările dintre cele două. De la stilul vestimentar, până la felul în care se comportă, Kate pare a fi varianta zilelor noastre a mamei soțului său.
Atât Kate, cât și regretata Diana sunt privite ca persoane de rând, cu care lumea se poate identifica. Cu toate că Diana a fost fiica lui Earl Spencer și a avut parte de o educație aristocratică, iar Kate provine dintr-o familie mai umilă, ambele sunt considerate persoane abordabile, cu care omul de rând rezonează.
Modestia și bunătatea Dianei i-a adus porecla de „Prințesa Inimilor”, iar faptul că Ducesa de Cambridge a ales să-i urmeze pașii, a făcut ca oamenii să o numească „Cea de-a doua Prințesă a Poporului”.
Ca și celebra blondă, Kate pare să se lupte cu aceleași probleme: dorința de a face față cererilor reginei, teama de infidelitate și posibilele depresii postpartum. De asemenea, soția lui William preferă să-și petreacă timpul cu cei doi copii decât să onoreze anumite invitații.
Cu toate că Diana este un exemplu pentru Kate, îngrijorarea sa nu e greu de înțeles având în vedere că, deși a câștigat inimile oamenilor, Prințesa de Wales și-a pierdut viața încercând să scape de presă, aceeași presă pe care o folosise în avantajul său în timpul războiului cu Familia Regală.

Sursă foto: hepta.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.