Devenită cunoscută la ”Școala vedetelor”, Kitty Cepraga a ales ca de câțiva ani să se mute în Italia, unde și-a încercat norocul ca actriță, dar a obținut recunoaștere și ca regizor. Kitty Cepraga este căsătorită și mama unei fetițe superbe.

Senzuala blondă trece acum prin clipe grele după ce a fost operată. Ea a suferit o intervenție chirurgicală în zona capului, mai exact la glanda parotidă.

Kitty Cepraga, operată de urgență la cap. Primele imagini cu vedeta după intervenția chirurgicală

Kiity Cepraga a postat pe contul său de pe o rețea de socializare două imagini de pe patul de spital. Într-una apare cu capul bandajat, iar în cea de-a doua i se vede branula pe care o are la una dintre mâini.

„Vă mulțumesc tututror celor care mi-ai scris și mi-ați transmis urările voastre de bine, gândurile voastre pozitive…. A trecut tot și sunt bucuroasă și mândră de mine că am trecut și peste această grea încercare”, a explicat, printre altele Kitty Cepraga, care a mărturisit că intervenția a fost extrem de dificilă și s-a temut foarte tare pentru riscuri.

Kitty Cepraga, operată de urgență la cap. Primele imagini cu vedeta după intervenția chirurgicală


Citește și: Cine sunt primii pușcăriași care au plecat acasă. ”Au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate, recidiviști, cu furturi și tâlhării”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.