Goran Bregovic a mâncat bucate sârbeşti
După concertul susţinut la malul mării, în seara de Paşte, Goran Bregovic s-a refugiat într-un restaurant din Mamaia. Artistul a ales să-şi petreacă seara degustând bucatele dintr-un local cu specific sârbesc. Bucătarul-şef la restaurantul Arena, Milorad Milosevic, originar din oraşul Nis, Serbia, unde se pregăteşte tradiţionalul grătar pe cărbuni, a fost cel care i-a gătit lui Goran Bregovic. El l-a servit pe cântăreţ
cu un preparat sârbesc, de forma unei chiftele-gigant, numite “gurmansca pljescavica”.
Clayderman va gusta ciorbă şi şalău
Celebrul pianist francez Richard Clayderman, care va susţine un concert în Suceava, pe 23 aprilie, e aşteptat d
e bucătarul Liviu Ciornei, cel care va găti pentru maestru. Clayderman va locui la o pensiune de lângă Suceava. Potrivit impresarilor, pianistul nu a avut pretenţii deosebite. A cerut doar o supă caldă, aşa că bucătarul a ales să-i pregătească o ciorbiţă rădăuţeană. Felul doi va fi şalău în pat de legume, iar desertul, prăjitură de ciocolată cu vişine.