La Gala UNICEF s-au strâns deja aproape 200.000 de dolari

Comentează

Gala UNICEF 2009, teledonul maraton care a găzduit sute de personalităţi şi mici artişti aseară, de la ora 21.10, pe TVR 1, are un bilanţ parţial de 195.000 de dolari, anunţă oficialii din Televiziunea Română. Banii vor fi folosiţi pentru promovarea şi extinderea programelor de educaţie parentală în România.

Suma a fost adunată din apelurile telefonice de 5 şi 10 Euro în reţeaua Romtelecom şi din sms-uri de 2 Euro în reţelele Orange şi Vodafone, precum şi din donaţii făcute în timpul transmisiunii în direct. La bilanţul parţial se adaugă donaţiile a patru edituri constând în cărţi pentru copii şi pentru părinţi, având ca temă creşterea copilului. Cărţile donate sunt în valoare totală de 42.500 de dolari.

Donaţiile telespectatorilor la Telefonul Celebrităţilor şi cele anunţate on-line, din ţară şi din străinătate, care se vor realiza prin transfer bancar, se vor aduna ulterior, formând bilanţul final. Acesta va fi anunţat la încheierea campaniei care va dura o lună.

Campania de strângere de fonduri continuă până în data de 30 iunie. Numărul de sms 874 va rămâne deschis în reţelele Orange şi Vodafone pentru donaţii de 2 Euro, iar numerele 0 900 900 455 şi 0 900 900 450 din reţeaua Romtelecom rămân deschise pentru donaţii de 5, respectiv 10 euro. Alte donaţii se pot face online pe www.unicef.ro şi în contul UNICEF deschis la BRD.  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Drumarii intervin pe Transfăgărășan cu utilaje și antiderapant din cauza ninsorilor, 16 octombrie 2026
09:48
Iarnă în toată regula pe Transfăgărășan: drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire după ninsori abundente. Avertismentul DRDP Brașov
Mii de români primesc ajutoarele sociale marți, 20 octombrie. Sursă foto: Getty Images.
09:12
Mii de români primesc ajutoarele sociale marți, 20 octombrie. Calendarul plăților
MONDEN
Vedete la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week
09:34
Cum au apărut vedetele din România la Mercedes-Benz Bucharest Fashion 2026. Ținutele cu care au atras atenția
Oana Roman a slăbit 15 kilograme
09:29
Transformarea uimitoare a Oanei Roman. Câți centimetri a ajuns să măsoare la talie și bust. „O mare realizare. Poate unii zic că nu”
POLITIC
Luca Niculescu în sacou albastru închis
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu
15 oct.
Luca Niculescu, despre programul de guvernare și lista miniștrilor: „Este o formulă mai puțin obișnuită în România”
Ultimele știri
Exclusiv
10:12
Laura Cosoi, imagine emoționantă cu fiica ei în culisele Galei Nu există nu se poate: „Am venit cu Nina pentru că alăptez”
Exclusiv
10:11
A plecat din România să-și revadă tatăl după mulți ani, iar a doua zi bărbatul a murit: „Blocuri bombardate”. Drama trăită de Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
09:57
Cum și-a salvat un român motorul 1.6 Turbo de Peugeot 3008, după ce a observat un consum uriaș de ulei
TRENDING
07:29
Șoferii pot plăti mai puțin pentru RCA: trei metode care reduc prețul asigurării auto cu până la 40% în București și Ilfov
07:00
Justiția de familie. Cupluri soț/soție din vârful sistemului judiciar din România
08:25
Impozitul pe care Guvernul Luca Niculescu vrea să îl scoată de la 1 ianuarie 2027
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global. Sursă foto: Getty Images.
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
turist-britanic-exploreaza-romania-tren-pitesti-curtea-de-arges-youtube
09:22
Un britanic a pornit pe urmele lui Vlad Țepeș cu trenul prin România și a plătit mai puțin de doi euro pe un bilet: „Nici măcar nu știu unde sunt”
Imagine cu detaliile unei hărţi topografice
08:00
Ce este orientarea în teren și cum citești o hartă topografică. Ghid simplu pentru drumeți începători
Siluete privesc un avion care aterizează pe fundalul unui apus de soare strălucitor - zboruri, vacanțe de toamnă, turism
07:54
Orașul european ales de familiile din România pentru vacanța de toamnă. Biletele de avion, cu 15% mai scumpe în 2026
Doi bătrâni care numără bancnote euro
15 oct.
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O vedere aeriană a unei nave militare în largul coastei districtului Foca din Izmir, Turcia. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Getty Images.
08:41
Percheziții și rețineri în România într-un dosar de facturi umflate pentru nave militare NATO
Sigla Dacia
08:38
Mai multe modele Dacia riscă să fie excluse de la Rabla 2027. Ce mașini ar putea pierde banii de la stat
Accident pe A1 în Arad cu cinci mașini
08:40
Accident grav pe autostrada A1 în județul Arad: șapte persoane au ajuns de urgență la spital după un carambol cu cinci mașini la Șagu
bucuresti ploaie_foto dumitru angelescu (26)
08:33
Ploi abundente, ninsori dar și temperaturi mai mari decât cele normale. ANM a actualizat prognoza meteo pentru intervalul 19 octombrie - 15 noiembrie 2026
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile