Laura Cosoi își va strânge peste doar câteva zile cel de al treilea copil în brațe. Actrița vrea să nască tot natural.

„E incredibil chiar și pentru mine, dar iată că am început numărătoarea inversă până la venirea pe lume a surioarei Ritei și Verei. Parcă mai ieri îți spuneam că mi se pare minunat să am încă o dată șansă să aduc pe lume un suflet, iar acum mă pregătesc să nasc – natural, cu ajutorul lui Dumnezeu.

2822203945469804001301917814949129172027240nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Ce mă emoționează foarte tare e că fetele au deja o relație cu surioara lor care va veni curând pe lume, iar modul cum își manifestă tandrețea e copleșitor.

Spre exemplu, Rita e curioasă și pune tot felul de întrebări: cum mănâncă bebe, cum respiră, dacă ține ochii închiși sau deschiși, dacă doarme sau e trează și multe altele. O pupă, o mângâie și uneori îi cânta. E super implicată în evenimentul acesta din familie!

Pe de altă parte și Vera a preluat un pic din comportamentul Ritei. Știe că bebe e în burtică la mami și vine din senin, îmi ridică tricoul și îi da „puși” surioarei”, povestește Laura Cosoi pe blogul ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.