„Trăim timpuri în care cei care ar trebui să tacă vorbesc şi cei care ar trebui să vorbească tac. «Legende» e un proiect care pleacă de la o vorbă pe care mi-a spus-o Mircea Albulescu, demult: „Apucă-te de arheologie, Dănuţ! Caută-i pe ăia care au făcut lucruri şi vorbeşte cu ei!».

Am stat adeseori lângă oameni care au făcut istorie în breasla lor şi niciodată n-am apucat să vorbesc cu ei dincolo de formatele TV în care eram implicaţi. Pe mulţi i-am pierdut! Încerc să recuperez acum. Pentru că asta face proiectul «Legende», repară o nedreptate”.

„Legende”, cu Dan Negru. Ilie Năstase e primul invitat din noul proiect al prezentatorului

Legendele vor fi disponibile în fiecare luni pe Antena Play. De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.

Prima ediție îl are ca invitat pe Ilie Năstase, ale cărui fotografii sunt adevărate povești de istorie. Acesta vorbește despre prima lui întâlnire cu Țiriac, despre cum și unde l-a cunoscut pe Joe Biden, actualul președinte al Statelor Unite ale Americii ș.a.m.d. Printre numele care vor scoate la iveală adevărate comori din albumele lor foto se numără Florin Piersic, Marius Țeicu, Gheorghe Zamfir sau Dumitru Prunariu.

Citeşte şi:

Peste 3.500 de infectări și 120 de decese COVID în ultimele 24 de ore în România. A crescut numărul pacienților internați la ATI

Premierul anunță „revenirea la normalitate” de la 1 iunie: „Vreau să avem o vacanță mai bună”

„M-aș vaccina în Marea Britanie, dar nu în România”. Ce membru AUR spune asta

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
ȘOC TOTAL! Mihai Gâdea, derapaj halucinant la Antena 3: ‘Ciuma roșie l-a scăpat’
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Mihai Gâdea, derapaj halucinant la Antena 3: ‘Ciuma roșie l-a scăpat’
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Observatornews.ro
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Știrileprotv.ro
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Telekomsport
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)