Este fericită, iar asta se vede pe chipul ei. Lidia Buble are un nou iubit, însă preferă să-și țină relația cât mai discretă. Cei doi au călătorit împreună și au fost fotografiați alături de prietenii lor de mai multe ore. Fanii au fost curioși să afle despre relația vedetei cu actorul cubanez, așa că nu s-au ferit să o întrebe.

Lidia Buble a făcut primele declarații despre noul iubit, Harlys Becerra. Artista a mărturisit că va avea nevoie de o zi întreagă să povestească cum a început totul.

„Uh, mama. Mulţumesc, drăguţo. Şi eu sunt fericită pentru mine, mulţumesc mult de tot, apreciez. Câte întrebări sunt pe tema asta, deja peste o sută. Primesc şi zilnic mesaje, este foarte lungă povestea (n.r. – cu Harlys), trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc. Da, chiar sunt fericită, foarte fericită şi foarte împlinită pe toate planurile.

În două-trei cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Eu cred că fiecare om merită să fie fericit şi vă doresc să fiţi măcar la fel de fericiţi cum sunt eu. Sunt norocoasă. Pentru mine nu există actori, cântăreţi, vedete, nevedete. Fiecare avem un job, o meserie pe care o facem, dar da, este foarte adevărată că dragoste vine când nu te aştepţi şi răsare unde nu te aştepţi”, a transmis Lidia Buble pe pagina sa de Instagram.

lidia-buble-iubit-2-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cine este Harlys Becerra, noul iubit al Lidiei Buble

Harlys Becerra s-a născut pe 11 iunie 1984, în Cuba. Actorul a jucat în serialul „Vis a vis” de pe Netflix. În vârstă de 37 de ani, actorul cubanez a reușit să o cucerească pe Lidia Buble. Cei doi au fost în mai multe vacanțe până acum și pare că totul este lapte și miere în relația lor.

Citeşte şi:

Cum arată acum Ovidiu Cuncea, după ce a luat-o pe calea bisericii. Nu a renunțat la lumea artistică

Motivul pentru care Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au întors mai repede din luna de miere. „Am schimbat biletele de avion”

Cum a slăbit Gabriela Prisăcariu 12 kilograme după ce a născut. Soția lui Dani Oțil nu ține dietă

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
Playtech.ro
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele