Lily Allen a dezvăluit că este o persoană foarte sensibilă şi că nu a reuşit să treacă peste tragedia suferită anul trecut, când a pierdut o sarcină. Cântăreaţa a spus că este atât de afectată încât nu reuşeşte să se abţină din plâns dacă rămâne singură.
"Nu rezist singură prea mult timp. Imediat după ce am pierdut copilul am fost la un centru de terapie. Cel mai greu exerciţiu mi s-a părut atunci când m-au pus să stau o oră în pat, singură, fără reviste sau televizor. Am plâns încontinuu. Nu am putut rezista, mi s-a părut îngrozitor", a povestit vedeta.
Lily spune că încă nu a reuşit să treacă peste acea dramă şi urăşte să stea singură, pentru că nu se poate opri din plâns. De asemenea, cântăreaţa susţine că a mai învăţat un lucru din acea terapie. Vedeta şi-a dat seama că se gândeşte prea mult la ceilalţi şi la părerea lor, în loc să se concentreze să facă ce este mai bine pentru ea.